Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sf. Ap. Filimon, Arhip, Onisim şi Apfia; Sf. Mc. Cecilia
Aceşti Sfinţi Apostoli, din cei 70, au fost următori şi ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, slujind la răspândirea adevăratei credinţe. Sfinţii Filimon, Arhip şi Apfia lucrau în cetatea Colose din Frigia, iar fericitul Onisim la Roma. Sfântul Arhip este cinstit de Sfântul Pavel cu numele de „împreună oştean cu noi”, precum scrie în Epistola către Filimon, capitolul al 2-lea. În aceeaşi epistolă, Filimon este zugrăvit ca un fiu duhovnicesc şi prieten adus la credinţă de însuşi Apostolul Neamurilor. Sfânta Apfia, soţia lui Filimon, este numită „sora Apfia” datorită vredniciilor ei (Filimon cap. 2). Sfântul Onisim din sclav ajunge Apostol al Domnului şi din răufăcător frate egal în vrednicie cu fostul său stăpân, Filimon.
Tradiţia Bisericii ne spune că toţi membrii acestei familii de ucenici ai Sfântului Pavel au fost sfinţiţi „episcopi călători” la sfârşitul vieţii marelui Apostol, în timp ce „sora Apfia” îşi sfinţea viaţa slujind fraţilor de credinţă în biserica din casa ei. Toţi aceşti sfinţi au suferit moarte martirică, cei din Colose fiind omorâţi cu pietre din ordinul lui Nero, iar Sfântul Onisim a murit din ordinul lui Domiţian, tăindu-i-se capul.
Astăzi Biserica Ortodoxă o pomeneşte şi pe Sfânta Cecilia (†232). Aceasta s-a născut la Roma, din părinţi păgâni. Auzind ea de Evanghelia lui Hristos, a hotărât să nu se mărite, ci să se păzească curată, închinându-şi fecioria Domnului. Părinţii ei însă, împotriva voii sale, au măritat-o cu un tânăr bun de neam, dar necredincios, pe care-l chema Valerian. După căsătorie, Sfânta Cecilia l-a înduplecat pe soţul ei să trăiască în curăţie şi, primind amândoi botezul din mâinile Sfântului Urban, Episcopul Romei, vieţuiau în credinţa cea adevărată. Valerian l-a convertit la creştinism şi pe fratele său, Tiburtie, care atât de mult se înălţase cu fapta cea bună, încât şi cu îngerii vorbea în toate zilele.
Pentru credinţa lor în Hristos Iisus, din porunca comandantului Maximin li s-au tăiat capetele. Şi văzând Maximin cum sufletele celor doi sunt luate de îngeri, ca nişte odoare, au crezut şi el, şi toată casa lui în Mântuitorul Iisus Hristos.
Sfânta Cecilia a fost închisă într-o baie înfierbântată timp de trei zile şi pentru că a ieşit de acolo nevătămată i s-a tăiat şi ei capul. A fost înmormântată în cimitirul Calist din Roma.
