„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Instalarea noului paroh în Parohia Sibiu „Buna Vestire” I
Biserica „Buna Vestire” din Sibiu, istoricul locaş de cult cunoscut ca „Biserica de pe Groapă”, a fost arhiplină sâmbătă, 8 octombrie, la ceremonia de instalare ca paroh a părintelui Petru Madina, consilierul economic al Arhiepiscopiei Sibiului. Ceremonia a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, după slujba Vecerniei săvârşită înconjurat de un sobor din care au făcut parte Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, vicarul eparhial, pr. Ilarie Benchea, protopopul de Sibiu, Ioan Coşa şi mulţi alţi preoţi.
IPS Mitropolit Laurenţiu l-a prezentat pe noul paroh şi a amintit activitatea sa pastorală ca slujitor în Episcopia Caransebeşului, iar mai apoi ca slujitor la Catedrala mitropolitană din Sibiu. Totodată, ierarhul a vorbit credincioşilor despre implicarea părintelui Madina în activitatea Episcopiei Caransebeşului şi în prezent a Arhiepiscopiei Sibiului în calitatea sa de consilier economic: „Ceea ce m-a impresionat la părintele Madina a fost simţul răspunderii, moralitatea şi seriozitatea sa şi de aceea l-am luat cu multă încredere colaborator al nostru. M-a impresionat şi mai mult dorinţa de a se perfecţiona în domeniul economic”.
Noul paroh a primit Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi o cheie, însemne ale celor trei demnităţi preoţeşti. Pr. Petru Madina a mulţumit ierarhului, familiei, colaboratorilor şi celor care i-au stat aproape în activitatea sa şi a făgăduit că se va îngriji neîntrerupt de mântuirea sufletelor credincioşilor încredinţaţi: „Vin în mijlocul dumneavoastră cu sufletul deschis şi inima curată şi îmi doresc din tot sufletul să ne rugăm unii pentru alţii, să ne avem bine unii cu alţii, să trăim în pace şi să ne bucurăm împreună de darul pe care Hristos Domnul îl dăruieşte celor care se roagă cu sinceritate şi celor care cer pacea şi mila Sa”.
IPS Mitropolit Laurenţiu i-a mulţumit fostului paroh Constantin Mitea, pentru cei 48 de ani de slujire preoţească, timp în care s-a remarcat ca un bun duhovnic, un bun slujitor şi predicator şi un bun administrator. Părintele Constantin Mitea a fost îmbisericit la locaşul de cult şi va administra Cantina socială „Sfântul Stelian” din Arhiepiscopia Sibiului. Ierarhul i-a oferit pr. Constantin Mitea un act de cinstire. Fostul paroh a mulţumit celor care l-au sprijinit în activitatea sa şi a făgăduit că va rămâne până la sfârşitul vieţii alături de credincioşi: „Vă îmbrăţişez pe toţi şi vă spun doar atât: fereastra sufletului meu va rămâne mereu deschisă cât voi trăi pentru toţi şi pentru toate”. La final, reprezentanţii Consiliului parohial, ai corului bisericii şi ai credincioşilor au urat bun-venit noului paroh şi i-au mulţumit părintelui Constantin Mitea pentru anii de slujire ca paroh.