„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Întâlnire catehetică la Hamba, județul Sibiu
O nouă cateheză a avut loc la Parohia Hamba, județul Sibiu, în colaborare cu Liceul „Gheorghe Lazăr” din orașul Avrig. Invitați la această cateheză au fost elevii claselor a X-a și a XII-a din cadrul instituției de învățământ. Prima cateheză numită „Tinerii între iubirea lui Dumnezeu și libertatea omului” are ca subiect lucrarea Mitropolitului Nicolae Mladin intitulată „Prin zbuciumul vremii”, capitolul „Simbolul Ortodoxiei”, în care se spune: „Ortodoxia nu este numai transfigurare, ci și mucenicie. Ortodoxia nu e numai Înviere, ci și crucificare. Ea este Hristos trăind mai departe peste veacuri în zbuciumul vremilor, Hristos transfigurând veacurile, neamurile și Sfinții, dar și Hristos cel suferind, cel pălmuit, cel scuipat, cel batjocorit, cel biciuit, cel răstignit. Învierea nu se poate despărți de cruce, transfigurarea nu se poate despărți de suferinț, decât doar de viața viitoare”. Partea practică a catehezei a fost surprinsă de elevi și asupra acesteia s-au adus completări specifice.
A doua parte a catehezei, numită „Comunicarea pe facebook vs. Cartea - o necesitate în ziua de astăzi”, i-a avut în prim-plan pe elevii claselor de a XII-a. La rândul lor, elevii au recenzat la alegere lucrări însemnate din sfera teologică, precum „Creștinul în fața lumii de astăzi” a ieromonahului Filoteu, „Spovedania unui păcătos”, scrisă de Episcopul Porfirie Uspenski și „Discernământul”, de Marko Ivan Rupnik. Aspectele finale sunt menite pentru a reflecta o dată în plus asupra lucrurilor ce ne înconjoară cu adevărat. Un răspuns al elevilor a subliniat rolul pe care îl au îndrumătorii de suflete în dezvoltarea personalității și caracterului religios-moral în viața tinerilor.