„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Întâlnire cu scriitorii, la Seminarul clujean
Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca a găzduit evenimentul „Desantul scriitoricesc”, în cadrul Festivalului Naţional de Literatură, aflat la cea de-a patra ediţie.
Oaspeţii elevilor de la Seminar au fost scriitorii Rodica Marian, Horia Bădescu şi Victor Măruțoiu, poeţi, prozatori şi eseişti contemporani, membri ai Uniunii Scriitorilor. Evenimentul a fost deschis de grupul coral „Oremus”, care a întâmpinat invitații printr-un scurt moment muzical. Profesoara Petronela Taloș, gazda activității, a prezentat invitații, care le-au vorbit, apoi, elevilor despre experiența lor literară. Câțiva elevi au citit din creațiile autorilor invitați, apoi aceștia le-au dezvăluit celor prezenți iubirea lor pentru limba și literatura română, sperând astfel să contribuie la o mai bună cunoaştere şi apreciere a literaturii române contemporane, la diversificarea mijloacelor de promovare a lecturii. Oaspeţii au răspuns la întrebările publicului, dezvăluind faptul că, pentru ei, scrisul este un act salvator, un angajament total al fiinţei. Poezia, în viziunea lor, se naşte din rugăciune, iar menirea ei este de a ne apropia de Dumnezeu, fiind poarta noastră către mister, conform Seminarului Teologic Ortodox clujean.