„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Întâlnirea cercului pastoral-misionar Mocod, Năsăud
Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Dan Vasile, s-au întâlnit în Parohia Mocod din Protopopiatul Năsăud. În biserica ocrotită de „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, în prezenţa unui număr mare de credincioşi, soborul preoţilor slujitori, alături de parohul Dan Vasile, au săvârşit slujba Acatistului Sfinţilor Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni. În cuvântul rostit la finalul slujbei, pr. Vlad Cuciovan de la Parohia Aluniş a vorbit credincioşilor despre importanţa mărturisirii credinţei creştine în societatea contemporană, plecând de la modelul Sfinţilor Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni şi a subliniat că „mărturisirea lui Hristos este condiţia fundamentală a vederii Împărăţiei lui Dumnezeu”. La final, parohul Dan Vasile a mulţumit celor prezenţi, iar credincioşii au fost miruiţi. Prin această seară duhovnicească s-a încheiat activitatea misionară a Cercului preoţesc Mocod din anul 2017.



