„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Întâlnirea cu tema „Icoană fereastră spre cer” pentru tineri, la Sângiorgiu de Mureș
Grupul de iniţiativă pentru tineri din Protopopiatul Târgu Mureș a organizat joi, 16 martie, întâlnirea cu tema „Icoană fereastră spre cer”, la Casa de Cultură din Sângiorgiu de Mureș. Gazdele manifestării au fost preoţii Eugen Bărăian şi Gigel Roată de la cele două parohii ortodoxe din Sângiorgiu de Mureş, sprijiniți de cadrele didactice şi de creștinii din localitate. Manifestarea a avut loc în cadrul „Anului omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti” şi „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” în Patriarhia Română.
Invitata, profesoara Maria Culcear, le-a prezentat tinerilor istoria icoanei, rolul icoanei în manifestarea iubirii dumnezeiești si modul în care, prin pictarea icoanei, credincioşii dăruiesc lui Dumnezeu din „talantul” primit de la El. Invitata le-a descris tinerilor modul în care un iconar se pregăteşte şi cadrul spiritual în care se pictează icoanele, precum şi diferitele tehnici de pictare a icoanei. Elevii au fost interesați de simbolistica culorilor folosite la pictarea unei icoane şi de modul în care se combină acestea.
Protopopul Olimpiu Zăhan le-a prezentat elevilor care sunt paşii care urmează după ce o icoană este pictată şi despre sfințirea acesteia de către preoți la diferite slujbe, în biserică. „Odată sfințită, icoana trebuie aşezată la loc de cinste, iar prin rugăciunea făcută în fața ei comunicăm cu sfinții pictați, care mijlocesc înaintea Lui Dumnezeu pentru noi”, a spus protopopul Olimpiu Zăhan. Părintele Gigel Roată a prezentat şi icoane realizate şi prin alte tehnici decât prin pictare, precum vitraliile, goblenurile şi cele realizate pe materiale prețioase. La întâlnire au participat elevi din Sângiorgiu de Mureș, Gornești și Ernei, însoțiți de cadrele didactice şi preoții din aceste parohii. Pr. inspector Paunel Juchi din Alba Iulia a felicitat organizatorii şi a apreciat modul în care se desfășoară întâlnirile tinerilor în Protopopiatul Târgu Mureș.
Recent, Grupul de Inițiativă pentru Tineri din Protopopiatul Târgu Mureș, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Județean Mureș şi Parohia Ortodoxă Band, a organizat prima întâlnire regională cu tinerii, cu tema „Icoanele din sufletul tinerilor” la care au participat elevi din parohiile Band, Nazna, Sâncraiu de Mureș, Fânațele Bandului, Harțau însoțiți de preoții din parohie și profesorii de religie.