„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Întâlnirea tinerilor din Arhiepiscopia Sibiului: „Bucuria tinereţii”
Sfinții Mărturisitori Ardeleni au fost prăznuiți sâmbătă, 21 octombrie, la Catedrala mitropolitană din Sibiu prin Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Cu această ocazie a avut loc și a treia ediție a Întâlnirii tinerilor din Arhiepiscopia Sibiului, eveniment intitulat „Bucuria tinereții” și coordonat de Organizația Tinerilor din Sibiu (OTS) împreună cu Departamentul de tineret al eparhiei.
La întâlnire au participat peste 250 de tineri din județul Sibiu și din județul Brașov, mulți dintre ei îmbrăcaţi în costumul popular specific zonei din care provin. Alături de tineri s-au aflat preoți, profesori și numeroși oaspeți, între care inspectorul școlar general al județului Sibiu, Mery Simtion și pe inspectorul de religie, Gabriela Frățilă.
În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Nicolae Marius Ciulei a fost hirotonit preot pentru Parohia Ernea, Protopopiatul Mediaș, județul Sibiu, iar mai mulți preoți au fost hirotesiți duhovnici.
Răspunsurile liturgice au fost date corul OTS, iar la final IPS Mitropolit Laurențiu i-a felicitat pe tineri și le-a mulțumit pentru dragostea lor față de Biserica străbună și față de valorile neamului românesc. De asemenea, ierarhul a amintit jertfa și mărturisirea Sfinților Ardeleni, modelul pentru credincioșii din prezent.
„Sărbătoarea aceasta a devenit una a mărturisirii. Noi avem nevoie și de mărturisirea voastră, poate mai mult ca oricând. De câte ori ne întâlnim, de câte ori ne încojurați, cu atât mai mult când sunteți împreună și îmbrăcați portul tradițional românesc, sunt prezenți cu noi moșii și strămoșii noștri, cu toate tradițiile lor sfinte. Hainele acestea populare sunt la fel de sfinte ca și veșmintele preoțești. Ele sunt sfințite de credința moșilor și strămoșilor noștri”, a spus IPS Mitropolit Laurențiu.
Memorie și mărturisire
După Sfânta Liturghie tinerii prezenți au adresat o chemare celorlalți tineri din eparhiile Patriarhiei Române de a participa anul viitor la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Întreaga lume, eveniment care va fi găzduit de Sibiu în perioada 6-9 septembrie.
Întâlnirea de la Sibiu a continuat în Aula Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna”, unde participanții au avut posibilitatea să-l asculte pe pr. conf. univ. Constantin Necula. Părintele Necula le-a vorbit tinerilor despre martirii regimului comunist și mărturisirea adusă de victimele din temnițele regimului.
„Nu vom fi liberi până când nu ni se întorc morții acasă. De aceea tema Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din întreaga lumea de anul viitor are ca fundament unitatea de neam în Hristos și în Biserică. Trebuie să fiți foarte atenți: când se lovește în structura voastră sufletească, se lovește în rezistența voastră împotriva acestei ucideri din culpă a Învierii”, a spus părintele Constantin Necula.
Întâlnirea „Bucuria tinereții” a făcut parte din evenimentele care pregătesc Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Întreaga lume de la Sibiu din 2018.