„În vremea aceea a venit Iisus de cealaltă parte a mării, în ținutul Gadarenilor. Iar după ce a ieșit din corabie, îndată L-a întâmpinat, din morminte, un om cu duh necurat, care își avea locuința în
Întâlnirea tinerilor din Târgu Mureş
Liceul Tehnologic „Ion Vlasiu” din Târgu Mureș, condus de prof. Adela Ciulea, a fost gazda primei întâlniri din acest an a elevilor târgumureșeni, în cadrul unui eveniment organizat de Protopopiatul Târgu Mureș în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Județean Mureș. Introducerea la tema întâlnirii, „Lăudând pe Dumnezeu prin icoane”, a fost făcută de protopopul Olimpiu Zăhan, apoi a urmat prezentarea susţinută de prof. Persida Negruți, membră a Asociaţiei Artiştilor Plastici Mureş. Tinerii au vizionat un documentar despre pictura pe coji de ouă, unică în țară, şi despre pictarea icoanelor pe coji de ouă. Protopopul Olimpiu Zăhan a subliniat rolul pedagogic al icoanelor și minunile care se produc în preajma unor icoane. De asemenea, tinerii au admirat expoziția de icoane şi au adresat întrebări într-o discuție liberă cu profesorii. La final, tinerii au participat la o mică agapă oferită de organizatori.



.jpg)