„Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape viața și-o va pierde, iar cine își va pierde viața sa pentru
Întâlnirea tinerilor, la Bistriţa
Tinerii din Protopopiatul Bistrița s-au întâlnit sâmbătă, 17 octombrie, în sala festivă a protopopiatului, unde au participat la o seară de film de factură religios-morală și educativă, „Sister Act”. La final au urmat discuţii, iar printre cei care au adresat îndemnuri tinerilor au fost părinții Aurelian Poptean și Emanuel Vidican, precum și vicepreşedintele Asociaţiei „Părinţi pentru ora de religie”, filiala Bistrița-Năsăud, Marius Chiuzan, care a scos în evidenţă misiunea la care este chemată Biserica Ortodoxă şi rolul deosebit de important pe care îl au tinerii în cadrul ei.



.jpg)