„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
„Întâlnirea Tinerilor Ortodocși Sălăjeni” la Mănăstirea Bic
În perioada 17-18 august, la Mănăstirea „Sfânta Treime” Bic, județul Sălaj a avut loc „Întâlnirea Tinerilor Ortodocși Sălăjeni”, la care au participat peste 120 de tineri și voluntari din cele trei protopopiate ale eparhiei.
Deschiderea oficială a „Întâlnirii Tinerilor Ortodocși Sălăjeni” a avut loc joi, 17 august, în prezența Înaltpreasfințitului Atenagoras, Mitropolitul Grec Ortodox al Mexicului, și a reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean, a oficialităților locale și a celor din alte eparhii. Au fost prezenți peste 120 de tineri și voluntari din Episcopia Sălajului. După slujba de Te-Deum, oficiată de către IPS Mitropolit Atenagoras, împreună cu soborul preoților prezenți, ierarhul invitat le-a vorbit tinerilor despre frumusețea Ortodoxiei și a mărturisirii ei în societatea contemporană. Acesta s-a declarat impresionat de tinerii prezenți, cărora le-a dat sfaturi și le-a răspuns întrebărilor adresate. IPS Mitropolit Atenagoras a concluzionat că „Întâlnirea Tinerilor Ortodocși Sălăjeni este și o formă de afirmare şi de celebrare a identităţii ortodoxe, dar este foarte important ca tinerii să păstreze și să răspândească credința în Dumnezeu, să păstreze vii tradițiile și obiceiurile moștenite de la înaintași și să nu uite că în afara părinților mai au un aliat în lumea aceasta, Hristos, care zi de zi este lângă noi”, conform pr. Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială din cadrul Episcopiei Sălajului.
În continuare, a luat cuvântul primarul Șimleului Silvaniei, ing. Septimiu Țurcaș, care i-a felicitat pe tineri și a subliniat nevoia acestora de a-și manifesta credința, apoi stareța Mănăstirii Bic, stavrofora Marina, a urat bun venit tuturor. Cu această ocazie au primit daruri din partea Preasfințitului Petroniu, Episcopul Sălajului, IPS Mitropolit Atenagoras, maica stareță Marina, pr. Milan Bălan, domnul primar și Preacucernicul Părinte Dan Haiduc, protopopul Protopopiatului Șimleu Silvaniei.
„Tineri din cele opt Circumscripții catehetice ale Episcopiei Sălajului, îmbrăcați în costume populare și cu steaguri în mâini, au urcat pe podium, aducând cu ei și o torță ce simbolizează mărturisirea credinței lor. A urmat un concert de pricesne susținut de către soliștii Teofana Boha și Mihai Iacob. În încheiere, a urmat un recital de cântece patriotice susținut de către Dinu Iancu Sălăjanu, care i-a felicitat pe tinerii participanți la asemenea activități, menite să promoveze identitatea națională și credința strămoșească”, conform pr. Silviu Boha.
După masa de prânz, au avut loc discuții și workshopuri cu tematică actuală privind implicarea tinerilor în activitățile derulate de biserică. Temele discutate la cele patru workshopuri au fost: „Autocunoaștere și dezvoltare personală”, „Dialogul între tine și mine”, „Modelul ideal”, „Tânărul de astăzi, misionar pentru Hristos”.
Apoi a avut loc „Procesiunea Bucuriei”, în care preoții și tinerii au pornit de la Mănăstirea Bic și au ajuns la Complexul de bătrâni „Sfântul Pantelimon”, unde au oferit daruri din partea PS Episcop Petroniu. Tinerii au intrat la biserica parohială unde s-au închinat, au rostit împreună Crezul, apoi s-au întors în incinta mănăstirii unde s-a oficiat rugăciunea de seară. Seara s-a încheiat cu un recital de pricesne urmat de un foc de tabără, după cum a precizat pr. Silviu Boha.
A doua zi a întâlnirii a început cu Sfânta Liturghie, iar din soborul de preoți au făcut parte protos. Mina Pletosu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului, pr. Silviu Boha, inspector pentru catehizare, Dan Haiduc, protopopul de Șimleu Silvaniei, Dan Dregan, protopopul de Jibou, pr. coordonator Radu Barbor, pr. coordonator Alexandru Bande, pr. coordonator Cosmin Porcar, pr. coordonator Claudiu Popiț, pr. coordonator Teodor Csordaș, pr. coordonator Daniel Blaj, pr. Dănuț Boșca și pr. Răzvan Govor.
În continuare a avut loc conferința cu tema „Tinerețe și solidaritate”, susținută de protos. Mina Pletosu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului, în poiana din incinta mănăstirii, care a vorbit despre tinerețe și provocările ei și i-a îndemnat pe tineri să devină voluntari în slujba semenilor, pentru că numai în felul acesta pot demonstra că sunt creștini autentici, conform pr. Silviu Boha.
A urmat un recital de pricesne susținut de „Spiridușii Valcăului”, îndrumați de prof. Monica Ember și de solista Domuța Ștefania împreună cu formația „Plaiuri codrenești” Cehu Silvaniei.
Protopopul Dan Haiduc a adresat câteva cuvinte de mulțumire tinerilor, iar pr. Silviu Boha a înmânat, din partea PS Episcop Petroniu, „Placheta Întâlnirii” protos. Mina Pletosu și preoților implicați în organizarea evenimentului: Dan Dregan, Radu Barbor, Alexandru Bande, Cosmin Porcar, Claudiu Popiț, Teodor Csordaș și Daniel Blaj.
În încheiere, pr. Silviu Boha a reamintit „grija pe care Preasfințitului Părinte Episcop Petroniu o manifestă pentru creșterea în lumina valorilor creștine a tinerilor și a arătat purtarea de grijă constantă a Episcopiei Sălajului în promovarea activităților catehetice și a păstrării identității culturale”. Întâlnirea a însemnat pentru tinerii prezenți comuniune, bucurie, responsabilitate, simplitate și mărturisire: „Acest eveniment, care este și o formă de afirmare a identităţii ortodoxe, a creat între tinerii participanți o atmosferă de prietenie, de bună cuviință și de respect. Cei prezenți au plecat încărcați duhovnicește și hotărâți să răspândească credința în Dumnezeu, să păstreze vii tradițiile și obiceiurile moștenite de la înaintași”, a mai menționat pr. Silviu Boha.