„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Întâlniri ale tinerilor din Protopopiatul Târgu Mureș
Protopopiatul Târgu Mureș în colaborare cu instituții locale și județene, organizează întâlniri ale tinerilor elevi din parohiile Sângiorgiu de Mureș, Band, Râciu și cele învecinate acestora. Tema întâlnirilor, fixată de grupul de inițiativă pentru tinerii ortodocși, este „Cum ne petrecem timpul liber“ și este dezbătută împreună cu tinerii și invitații, personalități bisericești și școlare. Astfel, marți, 31 mai, a avut loc întâlnirea tinerilor de la Sângiorgiu de Mureș, la care a participat ca invitat părintele Teodosie de la Shitul Dumbrăvioara şi la care au fost gazde preoții Bărăian Eugen și Roată Gigel, la Școala și Primăria Sângiorgiu de Mureș. Marți, 7 iunie, de la ora 11:30, va avea loc întâlnirea de la Band, unde va participa ca invitat părintele dr. Nicolae Gheorghe Șincan din Târgu Mureș, iar gazde vor fi părintele Lucian Crișan, la Școala și Primăria Band. Vineri, 10 iunie, de la ora 13:00 va avea loc întâlnirea tinerilor de la Râciu, unde va participa ca invitat profesorul dr. Hadrian Conțiu din Târgu Mureș, iar gazde vor fi părintele Daniel Soțan, Școala și Primăria Râciu. La aceste activități religios-educative alături de elevi, preoți și profesori va fi prezent protopopul Olimpiu Zăhan în calitate de organizator și inițiator al acestor întâlniri.