„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Întrunirea preoţilor din Cercul pastoral Ilva Mică, Năsăud
Preoții din Cercul Pastoral-Misionar Ilva Mică, Protopopiatul Năsăud, coordonați de părintele Iuliu Brici, s-au reunit în rugăciune în localitatea Leşu. Soborul format din 16 preoți, a săvârșit Taina Sfântului Maslu în biserica cu hramul „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian”, păstorită de către părintele Suciu Micea.
La finalul slujbei, părintele Vasile Ciherean, de la Parohia Lunca Ilvei, le-a vorbit credincioșilor prezenți despre cinstirea sfintelor icoane, evidențiind rolul icoanei în viața creștinului, prezentându-le în același timp și argumentele pentru care creștinii ortodocși cinstesc icoanele. La această manifestare au participat peste 300 de credincioși din localitate, care s-au rugat împreună cu preoții prezenți, în biserica lor parohială. Întâlnirea de la Leşu se înscrie în seria de acțiuni organizate de Cercul Pastoral-Misionar Ilva Mică, și este ultima activitate a cercului pentru acest an.