„Învăţământul religios în contextul secularizării – Cazul României”

­Sfârşitul anului trecut a pri­lejuit apariţia în limba ger­ma­nă a volumului „Der Religionsuntericht im Kontext von Säkularisierung – Der Fall Rumänien” (Învăţământul religios în contextul secu­larizării – Cazul României), semnat de dr. Emanuel Tăvală, lector la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Volumul a apărut la Editura Felicitas din Stockholm.
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Macarie Drăgoi, Întâistătătorul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, lucrarea „Der Religionsuntericht im Kontext von Säkularisierung – Der Fall Rumänien” (Învăţământul religios în contextul secularizării – Cazul României), a fost publicată la Editura Felicitas din Stockholm în contextul proclamării anului 2016 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „An omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox”, după cum indică şi autorul în prefaţă.

Fără a insista pe elementele introductive, volumul trece direct la abordarea problematicii enunţate în titlu, care este privită comparativ pe trei nivele, ce alcătuiesc de fapt primele trei capitole ale acestei îndrăzneţe analize: 1. Istoria învăţământului religios creştin; 2. Biserica, Statul şi societatea, şi 3. Situaţia juridică a învăţământului religios astăzi. De fiecare dată sunt alăturate trei modele: Elveţia (în special cantoanele din zona de influenţă germană: Berna, Zürich şi Luzern), Germania (de-a lungul istoriei sale începând cu secolelor XIX şi XX) şi, fireşte, România.
În fiecare caz autorul insistă să puncteze elemente particulare, care au impregnat direcţii specifice în funcţie de regimul politic şi fundalul socio-cultural al acestor spaţii, accentul fiind pus constant pe situaţia din România.

Educaţia religioasă şi sistemul de învăţământ

Prin urmare sunt dezvoltate aspectele juridice implicate de educaţia religioasă în sistemele de învăţământ public din spaţiul comunitar european, iar autorul subliniază că elementul religios este poate cel mai sensibil pentru fiecare stat şi fiecare comunitate în parte. Privită drept construct social şi realitate instituţională, religia a jucat un rol de importanţă crucială în configurarea societăţii europene. De aceea şi educaţia religioasă în sistemul de învăţământ public reprezintă o problemă delicată, a cărei complexitate se datorează şi caracterului public al şcolilor. Învăţământul religios este prezent în învăţământul public al mai multor ţări europene, inclusiv în majoritatea ţărilor membre ale Uniunii Europene, în al căror sistem de drept este prevăzută şi respectată separaţia dintre Biserică şi stat, şi tocmai de aceea principiul neutralităţii statului reprezintă o garanţie că nu există nicio contradicţie între statul secular şi educaţia religioasă în şcolile publice.

Lucrarea îşi propune să clarifice distincţia dintre obligaţiile pe care statele europene le-au acceptat în domeniul dreptului internaţional, pe de-o parte, şi, pe de altă parte, legislaţia internă pe care fiecare ţară a adoptat-o. Punctul comun este dreptul la educaţie, stipulat de Declaraţia Drepturilor Omului, şi garantat prin constituţie, cel puţin la nivel teoretic, de către fiecare stat, interesat ca prin educaţia publică să ajute la integrarea cetăţenilor săi, unificând societatea pluralistă şi, uneori, chiar antagonistă. Dar, în acelaşi timp, scopul educaţiei este dezvoltarea personală a tinerei generaţii, încurajând descoperirea aptitudinilor fiecărui individ în parte, iar acest proces implică pe lângă anumite cunoştinţe specifice şi competenţe tehnice şi o formă de integrare a persoanei într-o cultură dată, ceea ce nu se poate realiza făcând abstracţie de religie.

Datoria statului să asigure educaţia religioasă

Contribuţia inedită a lucrării realizate de dr. Emanuel Tăvală constă în evidenţierea responsabilităţii pe care statul şi-o asumă în vederea formării personalităţii tinerilor, responsabilitate care implică şi nu exclude aspectul religios al universului lor interior. Urmând acestei logici, prin respingerea completă a religiei, prin marginalizarea sau ignorarea ei ca disciplină de dezvoltare şi de formare a viitorilor cetăţeni ar produce o discriminare, ceea ce contravine neutralităţii statului. Ba mai mult, respingerea religiei ar duce în ultimă instanţă la eşecul de a educa deplin şi multilateral caracterul tinerilor. Argumentul este cât se poate de demn de luat în seamă, cu atât mai mult cu cât este prezentat raţional şi logic, contrastând cu dezbaterea aproape exclusiv emoţională a problemei orei de religie apărută în cursul anului trecut.

Pornind de la aceste premise, autorul arată că este de datoria statutului să asigure posibilitatea desfăşurării educaţiei religioase în cadrul şcolilor publice, urmând să lase problematica conţinutului acestei educaţii pe seama Bisericilor mai importante, care să decidă asupra aspectelor care trebuie abordate, rămânând ca statul să garanteze că nimeni nu este obligat să urmeze cu forţa acele ore.

Desigur, marea provocare o constituie aria curriculară a disciplinei, metodele, selecţia neadecvată a materialului educaţional corespunzător cu vârsta şi puterea de înţelegere a tinerilor. Fără să atingă aceste probleme spinoase, autorul analizează, tot din prisma juridică, în ultimul capitol, intitulat „Fundamentele teologice pentru învăţământul religios în şcolile de stat şi formele de aplicare, elementele cadru ale educaţiei religioase cu particularităţi confesionale, fiind privite comparativ Bisericile Ortodoxă, Romano-Catolică şi Evanghelică. Nu lipseşte punctarea dimensiunii spirituale a Drepturilor Omului şi a impactului Evangheliei asupra societăţii, expuse mai degrabă ca deziderate decât ca realităţi din teren.

Concentrată pe latura teoretică a problematicii învăţământului religios, lucrarea este un ghid exemplar pentru înţelegerea fragilului echilibru dintre educaţie ca drept fundamental şi formarea religios-morală ca responsabilitate civică. Dar, deşi, tema este de interes, iar tratarea echilibrată recomandă cartea ca punct de plecare într-un dialog cerebral cu reprezentanţii societăţii civile, publicarea în limba germană îi limitează impactul meritat, de aceea sperăm că vom avea cât mai curând şi o traducere în limba română a acestui volum.