IPS Arhiepiscop Justinian, la 75 de ani de la intrarea în mănăstire

Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Justinian, al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, este unul dintre cei mai longevivi monahi români, care, în urmă cu 74 de ani, la 2 martie 1942, la un an după intrarea în mănăstire, depunea voturile monahale.

În primăvara anului 1941, la 12 martie, un tânăr din satul Plopiş, urca dealul pe cărarea care şerpuia spre Mănăstirea Rohia din Ţara Lăpuşului. Tânărul de atunci este astăzi Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Justinian, Întâistătătorul Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, ierarh de 43 de ani, fost stareţ al Mănăstirii Rohia timp de 29 de ani.

IPS Arhiepiscop Justinian a parcurs toate treptele monahismului, de la frate de mănăstire, la cea de monah, stareţ şi ierarh. Un foarte bun şi căutat duhovnic, un foarte bun orator, un autodidact şi un mare iubitor de cărţi, IPS Justinian s-a născut în 28 mai 1921, în satul Plopiş, comuna Şişeşti, Protopopiatul Lăpuş, având numele de botez Ioan.

Şcoala primară în satul natal (1928-1934), doi ani şcolari la Liceul Ortodox de Băieţi „Simion Ştefan” din Cluj. La 12 martie 1941 intră, ca frate, în Mănăstirea Rohia. După aproape un an, în 2 martie 1942, este tuns în monahism şi primeşte numele de monah Justinian.

La 15 august 1942, Episcopul Nicolae Colan al Vadului, Feleacului şi Clujului, îl hirotoneşte ierodiacon pe seama Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia. Deşi era ierodiacon, a fost recrutat şi încorporat ca soldat în armata maghiară, la compania antiaeriană de la Miskolc (22 noiembrie 1942 - 10 martie 1943). La 17 aprilie 1943, Episcopul Nicolae Colan îl hirotoneşte ieromonah pe seama Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia. La 25 iunie 1944 preia funcţia de stareţ, la doar 23 de ani, într-o perioadă foarte grea pentru mănăstire, ascultare pe care o va îndeplini până în 1973. După 1944 îşi completează studiile la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj şi la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu. În 1948 este ridicat la gradul de protosinghel, iar mai târziu la rangul de arhimandrit.

La propunerea Episcopului Nicolae Colan, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îl ridică la treapta de arhiereu, la data de 9 iunie 1973, iar la 9 septembrie 1973 a fost hirotonit ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului şi Clujului, cu supranumele de „Maramureşeanul”.

La 22 septembrie 1990, Adunarea Naţională Bisericească îl alege ca Episcop al nou reînfiinţatei Eparhii a Maramureşului şi Sătmarului. A fost întronizat la 11 noiembrie 1990, la biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Baia Mare, denumită „Catedrala Veche”, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului. Ca Episcop-vicar la Cluj, a desfăşurat o bogată activitate misionar-pastorală, administrativ-gospodărească şi culturală.

Episcop al Maramureşului şi Sătmarului

În scaunul de Episcop titular la Baia Mare, a rectitorit Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, a pus piatra de temelie pentru peste 80 de biserici. Ca ierarh, a sfinţit sute de biserici, a hirotonit sute de preoţi şi diaconi, a rostit mii de cuvântări. În timpul chiriarhatului său, numărul preoţilor a crescut de la 325, la aproape 700, iar al mănăstirilor, de la 4, la 30 mănăstiri şi 10 schituri. De la sfârşitul anilor '40 ţine un jurnal zilnic de însemnări, ajuns la aproape 200 de volume.

La 13 decembrie 2009 a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop Onorific de către Preafericitul Daniel, Patriarhul României, în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare. A scris, ca unic autor şi în colaborare, peste 20 de volume. Este Doctor Honoris Causa a patru universităţi din România. A fost decorat cu „Steaua României”, a primit titlul de „Omul anului”, în 2009, din partea Consiliului Judeţean Maramureş, este cetăţean de onoare a peste 40 de unităţi administrativ-teritoriale din cele două judeţe din Eparhie, Maramureş şi Satu Mare.