„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
IPS Mitropolit Andrei a vizitat mai multe parohii din Protopopiatul Huedin
În săptămâna a patra a din Postul Mare, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a efectuat mai multe vizite pastorale în câteva parohii ale Protopopiatului Ortodox Huedin. Ierarhul a fost însoțit de arhid. consilier Claudiu Grama și de protopopul Dan Lupuțan.
Prima vizită a fost în Parohia Bologa, unde este paroh Nicoară Florin. IPS Mitropolit Andrei a rostit o rugăciune în biserica parohială, iar apoi s-a oprit şi la casa parohială, unde purtat discuții duhovnicești și administrative cu parohul. Următoarea oprire a fost în Vișagu, parohie de munte, unde păstorește tânărul părinte Apostol Ioan Vasile. Ierarhul s-a închinat în biserica parohială apoi a vizitat familia preotului la casa parohială, binecuvântânu-i și încurajându-i, conform protopopului Dan Lupuţan.
În Parohia Săcuieu, unde paroh este Ionică Valentin Pop, după o rugăciune în biserica parohiei, parohul i-a prezentat ierarhului planurile de viitor, printre care construirea unei capele mortuare. A urmat o vizită la casa parohială unde ierarhul s-a întâlnit cu familia parohului. O altă vizită a fost efectuată și la casa parohială din Parohia Buteni, unde este paroh Dan Mihai Muntean, unde ierarhul i-a binecuvântat pe cei trei copii ai părintelui, conform protopopului Dan Lupuţan.
„Ultima oprire a fost la sediul Protopopiatului Huedin. Aici, ierarhul a rostit o rugăciune la mormântul fostului protopop de Huedin, părintele Dorel Pușcaș, iar apoi a vizitat angajații protopopiatului, noul Centru de socializare și activități recreative «Sfânta Ecaterina», familia protopopului și angajații cantinei sociale”, a spus pr. Dan Lupuțan.