„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
ITO Sibiu 2018: „Unitate. Credință. Neam”
Proiectul Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO) 2018, care va avea loc la Sibiu în perioada 6-9 septembrie, conține numeroase informații despre manifestările găzduite de cetatea transilvăneană, despre concept și obiectivele acestui eveniment.
Lansarea proiectului și a site-ului oficial ITO 2018 a avut loc la praznicul Întâmpinării Domnului, după Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, în Catedrala mitropolitană din Sibiu, în prezența a numeroşi credincioși și slujitori ai sfintelor altare.
Lansarea a marcat și deschiderea oficială a pregătirilor pentru organizarea manifestărilor din cadrul acestui eveniment la care tinerii sunt chemați să aducă mărturie despre credința lor și despre unitatea poporului român.
„Vor veni la noi, la Sibiu, peste 2500 de tineri ortodocși din toată lumea și de aceea suntem acum în faza de pregătire a evenimentului care se apropie și iată că mai avem doar câteva luni până la manifestările din septembrie. Ne dorim ca această manifestare să fie o mare bucurie pentru noi toți. Începem această perioadă de mediatizare și de pregătire pentru acest mare eveniment al tineretului ortodox din întreaga lumea”, a spus IPS Mitropolit Laurențiu.
Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși 2018 va fi organizată de Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul de Tineret, în parteneriat cu Organizația Tinerilor din Sibiu, Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România, filiala Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, prin Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” și Centrul de Tineret „Seminarium Transsilvanicum” din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului.
„Am decis să organizăm la Sibiu ediția din acest an a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Întreaga Lume, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu, pentru că aici suntem în proximitatea orașului Marii Uniri, iar Sibiul a avut un rol determinant în Marea Unire și în ceea ce s-a întâmplat după Marea Unire, aici fiind sediul Consiliului dirigent. ITO 2018 este o manifestare a întregii Mitropolii a Ardealului, iar Alba Iulia face parte din Mitropolia Ardealului. Îi rugăm pe cei tineri să fie alături de noi prin voluntariat. Totul va fi mediatizat la nivel de școală, la nivel de parohie, din timp. Suntem cu pregătirile în grafic și sperăm că vom spune cu bucurie în acest an «La mulți ani, România!»”, a spus consilierul cultural din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, pr. lect. univ. dr. Emanuel Tăvală.
Tinerețe și credință
Tema întâlnirii din 2018 este „Unitate. Credință. Neam” și încadrează evenimentul în rândul manifestărilor dedicate împlinirii celor 100 de ani de la Marea Unirea din 1918.
„A început numărătoarea inversă către septembrie 2018, nu doar într-un An Centenar, ci și într-un an al celei de-a cincea ediții a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși. Cred că cel mai important invitat al întâlnirii este Dumnezeu și sper ca dincolo de tinerii foarte mulți, de ceilalți maturi, mai tineri sau mai în vârstă, prezenți la întâlnirea din septembrie, Hristos să fie în mijlocul nostru, să ne definească o dată în plus în inimi direcția către care sensul nostru capătă cu adevărat cordialitate cu Împărăția lui Dumnezeu. Suntem înaintea unei provocări, nu doar pentru că trebuie să ne organizăm și pentru că trebuie să muncim în echipă, ci și pentru că trebuie să învățăm că unii celorlalți ne suntem frați, și aceasta în unitate, în credință și în națiunea care ne crește pentru Împărăția lui Dumnezeu”, a spus pr. conf. univ. dr. Constantin Necula.
Voluntariat și implicare socială
Întâlnirea de la Sibiu are ca scop crearea unui cadru în care tinerii participanți să se bucure de experiențe formatoare, să trăiască sentimentul comuniunii cu tineri din alte regiuni ale țării sau din străinătate, să împărtășească valorile de viață creștin-ortodoxe și să fie multiplicatori ai mesajului creștin în comunitățile din care provin.
În cadrul ITO 2018 vor fi implicați peste 250 de voluntari, pe următoarele profile: voluntari facilitatori-moderatori, voluntari de logistică și voluntari animatori socio-culturali. Prin disponibilitate și spirit ospitalier, dar și prin bucuria și entuziasmul lor, voluntarii vor contribui la crearea atmosferei de familiaritate și comuniune pe tot parcursul întâlnirii de la Sibiu. Pentru a-și însuși din specificul evenimentului și pentru a se pregăti în vederea îndeplinirii sarcinilor organizatorice, voluntarii vor beneficia de o serie de sesiuni de formare. Datele despre aceste întâlniri vor fi comunicate din timp. Profilul voluntarului ITO 2018 trebuie să întrunească un set de caracteristici precum: seriozitate, capacitate de lucru în echipă, spirit comunicativ, spirit organizatoric, responsabilitate.
Sigla Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși – Sibiu 2018 este alcătuită din trei elemente. Înscrisul ITO 2018, din partea stângă, reprezintă acronimul titlului întâlnirii, deja consacrat, realizat cu o grafie modernă, prin aceasta transmițându-se dinamică și tinerețe. Totodată, este indicat și anul desfășurării evenimentului. Nuanța de albastru simbolizează puritate și fidelitate. Elementul central are forma unei cruci ce trimite spre modelul Crucii Șaguniene. Brațele crucii includ, în cromatica lor, culorile drapelului României (albastru, galben și roșu), subliniindu-se prin aceasta momentul istoric aniversar în care se desfășoară întâlnirea de la Sibiu, și anume Centenarul Marii Uniri de la 1918. De asemenea, prin forma lor, brațele crucii simbolizează comuniunea a patru tineri celebrând împreună. Cercul din centrul crucii indică faptul că evenimentul are loc în centrul țării, la Sibiu. Cel de-al treilea element reprezintă titlul întâlnirii, locul și perioada în care se desfășoară.