„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Lansarea cărții „Leacuri contra evlaviei” de pr. prof. dr. George Remete, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia
În Aula „Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, a avut loc marţi, 13 noiembrie, lansarea cărții „Leacuri contra evlaviei”, scrisă de pr. prof. dr. George Remete, titularul catedrei de Teologie Dogmatică din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Lansare a fost moderată de pr. Oliviu Botoi, consilier cultural în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, care a subliniat faptul că volumul, lansat în premieră la Iași, în data de 16 octombrie 2018, este o apariție editorială inedită. De asemenea, pr. Oliviu Botoi a evidențiat abilitatea autorului de a structura lucrarea, puterea de sinteză și claritatea mesajului cărții.
În continuare, a luat cuvântul conf. dr. Aurel Pantea, profesor la Facultatea de Istorie și Filologie din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, care a evidențiat originalitatea abordării lucrării, precum și naturalețea cu care autorul prezintă atât unele mesaje filosofice, cât și pe cele teologice. Despre volumul lansat a vorbit şi pr. asist. univ. dr. Răzvan Brudiu, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, care a surprins fragmente din carte, pe marginea cărora a evidențiat faptul că falsa evlavie – unul dintre „laitmotivele” cărții – constituie o formă denaturată a credinței, care adoptă un mod sentimental și pietist excesiv.
La final, autorul cărții, părintele George Remete, a prezentat etapele apariției acestui volum şi a adresat mulțumiri celor care l-au sprijinit pe parcursul editării cărții. Părintele a afirmat că această carte constituie, de fapt, o lucrare polemică, dar și una a dezmințirii, care condamnă formele falsificate ale evlaviei. În cadrul lansării au avut loc numeroase intervenții și întrebări adresate autorului de către public, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.