„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Liturghie arhierească la Parohia Alba Iulia „Sfânta Ecaterina”
În ziua pomenirii Sfintei Mare Mucenică Ecaterina, sâmbătă, 25 noiembrie, Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul enoriașilor din Parohia Alba Iulia „Sfânta Ecaterina”, care și-a sărbătorit în această zi ocrotitoarea spirituală. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, apoi a binecuvântat Centrul cultural-catehetic aflat la demisolul bisericii.
IPS Arhiepiscop Irineu a celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în cadrul căreia, la momentele rânduite, l-a hirotonit diacon pe tânărul Laurențiu Ormenișan, iar pe diaconul Bogdan Oros l-a hirotonit preot pe seama Parohiei Seuca, Protopopiatul Târnăveni. La sfârșitul slujbei, parohul Niculae Popescu a fost hirotesit întru iconom-stavrofor, pentru activitatea sa în slujba Bisericii. În finalul cuvântului de învățătură pe care l-a rostit, ierarhul a spus următoarele: „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina ne învață că viața omului pe pământ este o călătorie, fiecare dintre noi fiind un hommo viator, omul călător. De asemenea, Sfânta Mare Muceniță Ecaterina ne învață că viața omului pe pământ este un atletism spiritual, fiecare dintre noi fiind un alergător pe arena lumii. Călătoria noastră și alergarea noastră prin valea plângerii presupun lacrimi și dureri, suferințe și osteneli, dar să nu uităm că la capătul drumului ne așteaptă Hristos. Obiectivul consistent al alergării noastre, ținta noastră supremă, Hristos, Care în cartea Apocalipsei spune: «Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii». Pe cei binecredincioși care au asumat crucea, în timpul existenței lor pământești, Hristos îi va răsplăti, oferindu-le odihnă, mângâiere și trofee cerești”.
Soborul de preoți, în frunte cu IPS Arhiepiscop Irineu, s-a îndreptat către demisolul bisericii pentru inaugurarea Centrului cultural-catehetic „Sfânta Ecaterina”. Aici, ierarhul a oficiat slujba de binecuvântare, după care a rostit un cuvânt despre importanța cunoașterii: „Eforturile noastre de a reproduce frumosul prin artă și de a cunoaște binele și adevărul ne vor călăuzi pașii spre descoperirea operei Divinului Artist și spre înțelegerea tainelor lui Dumnezeu”.
În continuare, ierarhul l-a felicitat pe părintele coslujitor Nicolae Ignat pentru implicarea pe plan social și educativ în parohia pe care o păstorește. Centrul cultural-catehetic „Sfânta Ecaterina” desfășoară săptămânal activități cu copiii și tinerii din parohie.
Printr-un parteneriat cu Centrul de cultură „Augustin Bena” Alba și cu Asociația „Filantropia Ortodoxă” Alba Iulia, în cadrul Centrului cultural-catehetic „Sfânta Ecaterina” funcționează o clasă de muzică religioasă. De asemenea, sunt organizate și activități de pictură pe sticlă, sau activități de dezvoltare personală, lecții catehetice sau seri de rugăciune sub îndrumarea părintelui Nicolae Ignat, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.