„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
„Luna Pădurii”, activitate cu tinerii din Fărăgău, Reghin
În Parohia Fărăgău, Protopopiatul Reghin, s-a desfășurat, în cadrul programului „Luna Pădurii”, în perioada 15 martie - 15 aprilie, care a constat într-o activitate de plantare a unui număr de 150 de puieți forestieri de gorun și paltin.
„Ca de fiecare dată când li s-a oferit ocazia să se implice în activități prin care să protejeze, să influențeze pozitiv și să ajute la menținerea unui anumit echilibru în relația omului cu natura, tinerii aceștia au răspuns afirmativ. Astfel, entuziasmați de idee, Grupul Tinerilor Ortodocși din Fărăgău, în parteneriat Primăria comunei Fărăgău și Ocolul Silvic Reghin, prin Pepiniera Voivodeni, au reușit să planteze 150 de puieți. Fiecărui puiet i s-a pregătit un loc în sânul pământului, fiecare dintre participanți sădind în pământ – odată cu plantarea pomului – și speranța într-o lume mai bună”, a spus pr. Hadrian Horațiu Mălinaș.
De asemenea, au fost reciclate sticle de plastic, folosite pentru realizarea unui sistem de irigații care să ofere puieților necesarul de apă. „Peste 10 ani, bucuria lor va fi și aceea de fi participat la crearea unui spațiu propice pentru reculegere și relaxare”, a mai precizat pr. Hadrian Horațiu Mălinaș, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.