„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Știți că peste două zile vor fi Paștile și Fiul Omului va fi dat să fie răstignit. Atunci arhiereii și bătrânii poporului s-au adunat în curtea arhiereului care se numea
Magazin de cărți și obiecte bisericești la Hunedoara
Magazinul de cărți și obiecte bisericești „Logos” al Episcopiei Devei și Hunedoarei, situat în municipiul Hunedoara, str. Avram Iancu, nr. 14A (poziționat între magazinul Kaufland și Catedrala Eroilor) a fost inaugurat marţi, 20 iunie. Slujba de sfințire a fost oficiată de către Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, împreună cu un sobor de preoți format din consilieri ai Centrului Eparhial, reprezentanți ai Protopopiatului Ortodox Deva și slujitori ai sfintelor altare din municipiul Hunedoara.
În cuvântul de binecuvântare rostit cu această ocazie, PS Episcop Gurie a subliniat importanța existenței unui magazin de cărți și obiecte bisericești în Hunedoara, acesta constituind „un adevărat izvor pentru credincioșii însetați de cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos”. Magazinul este deschis publicului în zilele de luni până vineri, între orele 10.00 și 18.00.