„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Maica Domnului, cinstită de credincioșii ardeleni
Maica Domnului a fost cinstită în Transilvania atât la hramul numeroaselor locașuri de cult monahale sau din cadrul parohiilor, cât și prin procesiuni, prilej cu care credincioșii au purtat icoane ale Maicii Domnului, au intonat cântări în cinstea ei, iar la opririle stabilite au citit din Sfânta Evanghelie şi au rostit ectenii.
La sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului au participat la Mănăstirea Dobric, județul Bistrița-Năsăud, mii de credincioşi care și-au îndreptat pașii spre așezământul monahal denumit și „Nicula Țibleșului”. Încă din ajunul sărbătorii, credincioşii au participat la slujba Vecerniei cu Litie, urmată de Paraclisul Maicii Domnului şi cuvântul de învăţătură rostit de părintele profesor Stelian Tofană, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și unul dintre ctitorii mănăstirii. În cuvântul său, părintele a subliniat lucrarea pe care a avut-o Maica Domnului în această mănăstire, în evoluția ei.
La praznicul Adormirii Maicii Domnului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Macarie, Episcopul Europei de Nord, alături de părintele profesor Stelian Tofană și un impresionant sobor de preoţi. Alături de miile de credincioşi au participat la Sfânta Liturghie și oficialități județene și locale. În cuvântul de învăţătură, Episcopul Macarie a vorbit despre jertfa credincioşilor ce vin în pelerinaj, îndemnându-i să nu îşi lase credinţa și să nu se lase influenţaţi de propovăduitorii mincinoşi, care nu cred în Maica Sfântă. De asemenea, PS Episcop Macarie i-a îndemnat pe credincioşi să fie mereu alături de Mănăstirea Dobric, cea zidită cu multă jertfă, unde se înalță rugăciuni pentru sufletele credincioşilor.
Procesiune în municipiul Brad, Hunedoara
În municipiul Brad s-a desfăşurat tradiţionala procesiune în cinstea Maicii Domnului, prilejuită de praznicul Adormirii Maicii Domnului care este şi hramul „Catedralei Ţării Zarandului”. Evenimentul religios a debutat seara, cu slujba Paraclisului Maicii Domnului, săvârşită în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Brad de către un sobor de preoţi din Protopopiatul Brad.
La slujbă au participat numeroşi credincioşi din Brad şi din împrejurimi care au adus slavă lui Dumnezeu şi s-au rugat Maicii Domnului să fie mijlocitoare înaintea lui Hristos pentru sufletele credincioșilor.
După Paraclisul Maicii Domnului s-a pornit în procesiune prin oraşul Brad, pe parcursul căreia credincioșii au intonat cântări în cinstea Maicii Domnului, iar la opririle stabilite au citit din Sfânta Evanghelie şi au rostit ectenii. La finalul procesiunii, credincioşii au primit un mic dar din partea bisericii şi câte o iconiţă cu Maica Domnului ca binecuvântare. Procesiunea a constituit finalul unui deosebit program duhovnicesc pe care protopopul Diniş Ioan Petru l-a realizat împreună cu preoţii din Protopopiatul Brad în perioada Postului „Adormirii Maicii Domnului”, în fiecare seară slujindu-se pe rând în mai multe biserici Paraclisul Maicii Domnului.
Procesiune la Ilva Mică, Protopopiatul Năsăud
Şi anul acesta credincioşii ortodocşi din localitatea Ilva Mică, păstoriţi de preoţii Iuliu Brici şi Potra Ştefăniţă, au continuat tradiţia de a merge în procesiune în ajunul marelui praznic al Adormirii Maicii Domnului. Astfel, evenimentele religioase din ajunul sărbătorii au început la Ilva Mică cu slujba Paraclisului Maicii Domnului oficiată în biserica Parohiei Ilva Mică Someş, cu hramul „Sfântul Apostol Andrei”, după care, sute de credincioşi din cele două parohii au mers în procesiune cântând pricesne închinate Maicii Domnului până la biserica Parohiei Ilva Mică I, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”.
Aici, cei doi preoţi au oficiat Prohodul Maicii Domnului, iar apoi, împreună cu sutele de credincioşi prezenţi au înconjurat biserica. La final, preoții au vorbit credincioșilor despre Maica Domnului, iar surorile Oana şi Ana Hoza din localitatea Cormaia au susţinut un concert de pricesne închinate Maicii Domnului.
Hram în cartierul clujean Mănăștur
Cea mai vechea Biserică Ortodoxă din cartierul clujean Mănăștur și-a sărbătorit hramul. Sărbătoarea a început încă din ajun, când zeci de credincioși au participat în cântări și rugăciune la slujbele speciale închinate Maicii Domnului, care au culminat cu procesiunea în jurul bisericii, cu icoana Maicii Domnului.
În ziua praznicului, pe 15 august, peste 800 de credincioși au venit la biserică pentru a o cinsti pe Maica Domnului. Atmosfera de sărbătoare și de bucurie a fost întregită de mulți copii, tineri și bătrâni deopotrivă, care au venit îmbrăcați în haine populare. Sfânta Liturghie a fost oficiată de pr. prof. Marian Sidon, inspectorul de religie al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, alături de protopopul Dan Hognogi, parohul bisericii, și alți slujitori ai Domnului. În cuvântul său de învățătură pr. Marian Sidon a vorbit despre semnificația Praznicului Adormirii Maicii Domnului, ca motiv de mare bucurie: „Potrivit Sfintei Tradiții, care este al doilea izvor de transmitere al Revelației Dumnezeiești, Maica Domnului i-a îndemnat pe cei apropiați, zicându-le: nu faceți din mutarea mea pricină de doliu, ci umpleți-o de bucurie mare, pentru că nu voi înceta să mă rog și să mijlocesc pentru voi”. După Sfânta Liturghie credincioșii s-au închinat la icoana Maicii Domnului, copie după icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula, au fost unși cu mir și s-au bucurat în curtea bisericii de o agapă frățească.