„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Micul Biciclist Creștin la Baia Mare
A doua zi de Rusalii, luni, 20 iunie, când se prăznuiește Sfânta Treime, Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare găzduiește un eveniment pentru copii: „Micul Biciclist Creștin” – ediția a III-a. Evenimentul începe la ora 14:00 și este realizat de voluntarii și colaboratorii Asociației Tinerilor Ortodocși ai Catedralei Episcopale Maramureșene (ATOCEM). Manifestarea se desfăşoară în curtea Catedralei și se adresează copiilor cu vârsta de până în 12 ani, cu scopul de a promova mersul pe bicicletă ca parte a unui stil de viață sănătos. Cei care doresc să participe se pot înscrie pe tabelele care se găsesc la pangarul (magazinul) Catedralei episcopale „Sfânta Treime”, pe adresa de mail: tineriicatedralei@yahoo.com sau prin mesaj la nr. de tel. 0763 654 983 până sâmbătă, 18 iunie 2016. Participanții la cele trei categorii vor avea ocazia să își facă prieteni noi, să se bucure de clipe frumoase petrecute în curtea bisericii, să facă desene pe asfalt și să se bucure de alte surprize din partea organizatorilor și a invitaților.