„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Mitropolitul Ioan Meţianu a fost comemorat la Sibiu
Cel de-al treilea mitropolit al Ardealului, ctitorul Catedralei mitropolitane din Sibiu, a fost comemorat ieri, 3 februarie, în cetatea transilvană, în cadrul unui eveniment duhovnicesc şi cultural. Slujba de pomenire a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
Comemorarea Mitropolitului Ioan Meţianu, trecut la cele veşnice pe 3 februarie 1916, a avut loc la mormântul ierarhului din cimitirul Bisericii „Buna Vestire” din oraş. Aici, soborul slujitor condus de IPS Mitropolit Laurenţiu a oficiat un Parastas şi s-a rugat pentru odihna veşnică a sufletului celui care a rămas în istoria Transilvaniei ca un mare cărturar, un ctitor de locaşuri sfinte şi de instituţii româneşti, precum şi un vrednic păstor de suflete. În soborul slujitor s-au aflat Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. prof. univ. dr. Dumitru Abrudan şi pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna”, protopopul de Sibiu, Ioan Coşa, preoţii slujitori de la Biserica „Buna Vestire” şi alţi slujitori ai sfintelor altare. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Bisericii „Buna Vestire”, condus de Ciprian Onica. Numeroşi credincioşi, cadre didactice şi oaspeţi au participat la eveniment şi au adus un pios omagiu marelui ierarh comemorat la un secol de la trecerea în veşnicie. Organizatorii au pregătit coroane de flori pentru a fi depuse la mormântul Mitropolitului Ioan Meţianu, în semn de recunoştinţă faţă de toate realizările sale pastorale, culturale, ctitoriceşti şi duhovniceşti.
„A temeinicit moştenirea şaguniană”
După slujba de pomenire, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit despre viaţa deosebită a Mitropolitului Ioan Meţianu, un slujitor de vocaţie al Bisericii timp de peste 60 de ani, dintre care peste 40 de ani i-a dedicat slujirii arhiereşti, ca episcop al Aradului şi mai apoi ca Mitropolit al Ardealului: „Mitropolitul Ioan Meţianu a împlinit visul primului Mitropolit al Ardealului, Sfântul Andrei Şaguna, prin ctitorirea Catedralei mitropolitane din Sibiu. A fost cel care a sporit şi a temeinicit moştenirea şaguniană în tot timpul activităţii sale. A reuşit ca toată dragostea materializată şi în valori strânse de Sfântul Andrei Şaguna şi de Mitropolitul Miron Romanul, să le transpună în fapte, şi în doar patru ani să ridice Catedrala noastră. A început lucrările în 1902 şi acestea s-au terminat în 1906. Ne-a învrednicit Bunul Dumnezeu ca, la 100 de ani de la sfinţirea Catedralei mitropolitane, să o resfinţim şi noi. A avut o moştenire extraordinară şi o sarcină nu uşor de purtat, pregătită de Sfântul Andrei Şaguna, prin cele peste 800 de şcoli ctitorite şi care trebuiau întreţinute. La Arad a ctitorit clădirea Institutului Teologic, păstrată până astăzi, iar la Sibiu a refăcut clădirea Institutului Teologic. Pentru noi a fost o bucurie mare să dăm numele Mitropolitului Ioan Meţianu aulei facultăţii noastre. În toate domeniile şi-a împlinit activitatea de păstor, de părinte, cu multă responsabilitate, atât din punct de vedere cultural cât şi din punct de vedere administrativ, dar mai presus de toate din punct de vedere duhovnicesc”.
Manifestările au continuat cu prelegerea susţinută de dr. Dumitru Acu, preşedintele Asociaţiunii „ASTRA”, care a amintit contribuţia Mitropolitului Ioan Meţianu la emanciparea poporului român din Ardeal prin cultură şi despre participarea sa la activităţile Asociaţiunii: „A fost prezent la multe dintre activităţile Asociaţiunii: în 1905, când s-a inaugurat Casa Naţională a <ASTRA>, la sărbătorirea a 50 de ani de activitatea a Asociaţiunii, la Blaj, în 1911, unde a apreciat prin cuvinte de laudă activitatea ASTRA şi buna colaborare dintre astrişti şi credincioşi, dar şi dintre Asociaţiune şi Mitropolia Ardealului. De aceea, noi îl cinstim şi ne gândim la memoria lui cu multă recunoştinţă”.