„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Mobilier medical donat de Episcopia Devei și Hunedoarei
Prin implicarea materială directă a Episcopiei Devei și Hunedoarei, mai multe secții din cadrul Spitalului Județean Deva și a Spitalului Municipal Hunedoara au beneficiat de aparatură medicală de ultimă generație și mobilier medical nou.
„Cunoscând implicarea Episcopiei Devei și Hunedoarei pe acest segment, conducerea Spitalului de Urgență Petroșani a solicitat sprijinul Bisericii hunedorene pentru echiparea saloanelor cu noptiere noi. Răspunzând acestei solicitări, cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopia Devei și Hunedoarei a achiziționat, la începutul anului în curs, un număr de 200 de noptiere medicale noi, la prețul de 130.424 lei, care au fost donate Spitalului de Urgență din Petroșani pentru îmbunătățirea condițiilor de spitalizare a pacienților internați aici. Acestea au fost repartizate pe secțiile Cardiologie, Pediatrie, Neurologie, Recuperare și Obstetrică. Nădăjduind în folosul revărsat în comunitate prin această faptă, rugăm pe Bunul Dumnezeu acum, în pragul Praznicului Învierii, să binecuvinteze cu darurile Sale cele bogate pe toți pacienții și personalul acestui așezământ medical!”, conform unui comunicat al Episcopiei Devei și Hunedoarei.