„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Monument sfinţit la Someșu Rece, Huedin
Duminică, 21 octombrie, în Parohia Someșu Rece, Protopopiatul Huedin, a fost săvârșită Sfânta Liturghie, iar din sobor au făcut parte Dan Lupuțan, protopopul Huedinului, Ștefăniță Elefteriu, parohul din Someșu Rece și arhid. Daniel Frumos, de la Seminarul Teologic din Cluj-Napoca. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de un grup de teologi și de corul parohiei. După cuvântul de învățătură, rostit de protopopul Dan Lupuțan, credincioşii au pornit în procesiune spre noul monument al Centenarului din localitate, amplasat în parcul din apropierea bisericii. A urmat slujba de binecuvântare a monumentului, realizat de Primăria și Consiliul local Gilău. A fost sfințită și o placă omagială cu numele eroilor din cele două războaie mondiale. La final au rostit cuvântări mai multe oficialități şi s-au depus coroane de flori în memoria eroilor. La Căminul Cultural din localitate a avut loc, apoi, un spectacol folcloric, în cadrul căruia au fost premiate familiile din Someșul Rece care au împlinit 50 de ani de căsnicie și au fost acordate titluri de cetățeni de onoare ai comunei Gilău mai multor persoane. (Pr. Dan Mihai Muntean)