„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Monumente închinate făuritorilor Unirii, în Parohia Săbolciu, Oradea
În Parohia Săbolciu, Protopopiatul Oradea, a avut loc sfințirea a două monumente închinate celor care au contribuit la făurirea României Mari, precum și celor care s-au jertfit pentru dreapta credință și neamul românesc, ierarhi, preoți și credincioși. Monumentele s-au ridicat din dorința și prin contribuția părintelui profesor Nicolae Bordașiu, preot pensionar din București, fiu al satului Săbolciu.
În mijlocul credincioșilor din Săbolciu s-au aflat Preasfințitul Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Preasfințitul Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, și Preasfințitul Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar Patriarhal, alături de numeroși oaspeți.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită pe o scenă special amenajată în apropierea bisericii parohiale, din soborul slujitor făcând parte și Simion Goga, Protopopul Oradiei, Peștișului și Aleșdului, delegatul Preasfințitului Sofronie al Oradiei la acest eveniment, precum și părintele profesor Nicoale Bordașiu din București, fiu al satului Săbolciu, având vârsta de 94 de ani.
După citirea pericopei evanghelice duminicale, PS Ieronim Sinaitul a rostit un cuvânt de învățătură în care a reliefat importanța pregătirii spirituale continue a omului, prin cultivarea credinței și a faptelor bune ca expresie a dragostei creștine, pentru a putea trăi bucuria nunții fiului de împărat, adică comuniunea plenară cu Dumnezeu și cu Sfinții Lui în Împărăția cerurilor. La momentul chinonicului, solista Oana Pereț a interpretat două pricesne, iar copiii și tinerii din grupul de cateheză al Parohiei Săbolciu, pregătiți de preoteasa Alexandra Dulca, au prezentat un program de cântece patriotice menite să puncteze importanța Anului Omagial dedicat Centenarului Marii Uniri.
După Sfânta Liturghie, PS Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, a rostit un cuvânt de binecuvântare în care și-a exprimat bucuria prezenței în mijlocul comunității ortodoxe din Săbolciu și aprecierea față de dascălul său din perioada studiilor sale de la seminarul teologic, părintele profesor Nicoale Bordașiu, cel care a sprijinit îndeaproape realizarea troiței eroilor din cele două războaie mondiale și monumentul făuritorilor Marii Uniri de la Alba Iulia din 1918, ambele ridicate în acest an în Săbolciu. Ierarhul a adus mulțumiri, în numele ierarhilor prezenți la Săbolciu, Preasfințitului Episcop Sofronie al Oradiei, pentru dragostea arătată și binecuvântarea de a participa la sărbătoarea din Parohia Săbolciu.
Simion Goga, Protopopul Oradiei, Peștișului și Aleșdului, a transmis cuvântul de binecuvântare și felicitare al PS Episcop Sofronie al Oradiei, cel care a binecuvântat și a susținut parohia în realizarea acestor proiecte, transmițând dragostea și prețuirea sa ierarhilor, preoților și credincioșilor prezenți la manifestare.
În semn de apreciere și recunoștință pentru toată activitatea în slujba Bisericii și a neamului românesc, Aurel Popa, primarul comunei Săcădat, a oferit părintelui profesor Nicolae Bordașiu din București titlul de „Cetățean de onoare” al comunei Săcădat.
Părintele profesor Nicolae Bordașiu a rostit, la rândul său, un cuvânt festiv în care evocat curajul și lupta românilor din Săbolciu pentru realizarea României Mari, întrucât această localitatea a trimis la Alba Iulia, în 1 decembrie 1918, patru reprezentanți: preotul Nicolae Malița, ctitorul actualei biserici din Săbolciu, Gavril Iovan – învățător în Săbolciu, și mai apoi preot la Husasău de Criș, Gheorghe Bordașiu – tatăl părintelui Nicolae Bordașiu, dascăl și preot în Săbolciu, și Nicoale Broinaș. De asemenea, părintele Nicoalae Bordașiu a prezentat volumul „De la Săbolciu la Alba Iulia – Preotul Nicolae Malița”, publicat recent, avându-i coautori pe părintele Ioan Mircea Ghitea din Husasău de Criș și pe părintele Alexandru Dulca, precum și un album fotografic al monumentului Marii Uniri din Săbolciu.
Acompaniați de fanfara din Șinca Nouă, județul Brașov, ierarhii, preoții și credincioșii prezenți s-au îndreptat apoi, în procesiune, spre cele două monumente din apropierea sfântului lăcaș, iar cei trei ierarhi prezenți au oficiat slujba de sfințire a monumentelor.
La final, toți credincioșii prezenți s-au bucurat de un recital oferit de fanfara din Șinca Nouă, județul Brașov, și de interpretarea la vioară a Baladei lui Ciprian Porumbescu, apoi au luat parte la agapa pregătită de Consiliul și Comitetul parohial al Parohiei Săbolciu, fiind împărțite peste 500 de porți de sarmale, cozonac și sucuri. (Pr. prof. Alexandru Dulca)