Muzeul „Prima Școală Românească” din Braşov, 55 ani de la întemeiere

După 55 de ani, timp în care Muzeul Primei Școli Românești deschidea ușile pentru șapte președinți de state din toate continentele, pentru mai mult de 50 prim-miniștri, Patriarhilor României, mitropoliților şi episcopilor din țară și de peste hotare, ne simțim obligați să oferim spre cunoaștere un material documentar în memoria acelor vremuri de început ale muzeului, dedicat întemeietorilor acestuia: profesorului Ion Colan, primul director, și episcopului Vasile Coman, pe atunci protopop.

De timpuriu, în Şcheii Braşovului s-a concentrat o bogată viaţă spirituală, grefată pe o intensă şi susţinută activitate economică, pe care Braşovul a avut-o în contextul permanentelor legături cu Muntenia şi Moldova. Necesitatea susţinerii unor şcoli se iveşte în condiţiile în care românii ortodocşi se confruntau cu celelalte culte „autoritare”, fiind nevoiţi să-şi apere şi să-şi păstreze fiinţa naţională, prin formare şi educaţie creştin-ortodoxă în masă, la care se adaugă necesităţile determinate de bogatul negoţ practicat cu Ţările Române, cu Peninsula Balcanică şi chiar mai departe, cu Levantul, Siria, Egiptul, desfăcând pe pieţele respective atât produsele braşovene privilegiate cât şi mărfurile de tranzit.

Şcoala, prin statutul ei deosebit, a instituţionalizat didactic învăţătura oferită până atunci exclusiv în mediul familial sau prin biserică, funcţionând sub egida străvechii biserici voievodale „Sfântul Nicolae”. Şcoala din Şchei îşi împleteşte destinul, în epoca medievală, cu aceasta, în sensul că slujitorii bisericii sunt preocupaţi de bunul mers al şcolii, activând ca dascăli sau organizatori ai ei. Ca atare, documentele de epocă surprind activitatea şcolii în legătură cu cea a bisericii şi a deservenţilor ei, în bună parte valoroşi cărturari.

Primele preocupări de cercetare

Preocupări pentru valorificarea monografică a vieţii şcolare în Şcheii Braşovului întâlnim doar cu câteva decenii în urmă prin contribuţia unor cercetători locali, al căror interes a fost stârnit de bogatul tezaur documentar existent în arhiva Bisericii „Sfântul Nicolae”. Interesat să realizeze istoricul „şcoalelor centrale rom. gr. or. din Braşov”, profesorul Andrei Bârseanu elaborează în 1902 o monumentală monografie în care prezintă sumar activitatea şcolii, adăugând, în anexă, şi o parte din documentele şcolare, aflate azi în arhiva istorică a muzeului şcolii din Şcheii Braşovului.

Cercetări ulterioare au infirmat, pe bună dreptate, concluzia sa, conform căreia „şcoala acesta veche de la Sf. Nicolae n-a putut fi altceva decât o şcoală elementară sau cel mult o şcoală de dieci, în care se învăţa cetitul, scrisul şi cântările bisericeşti… după cum erau mai toate şcolile vechi româneşti, înfiinţate pentru iobagi, care nu puteau aspira la mai mult în viaţa lor, decât la treapta preoţiei şi a dăscăliei” (Andrei Bârseanu, „Istoria școalelor centrale române gr. or. din Brașov”, Brașov, 1902, p. 5).

În urma descoperirii la Arhivele Statului din Braşov a unui raport în limba germană, pe care protopopul şcheian Mihai îl înaintează la 1597 autorităţilor locale pentru a informa despre „ridicarea unui turn al bisericii, acoperirea ei cu ţiglă, precum şi clădirea lângă biserică în anul 1595 de către voievodul Moldovei, Aron”, cercetătorul Aurel A. Mureşianu realizează o primă lucrare mai amplă dedicată acestei şcoli (Aurel A. Mureșianu, „Clădirea școalei românești din Brașov de către protopopul Mihai în anul 1597”, în „Anuarul Institutului de Istorie Națională”, Cluj, an 11, 1927, p. 89).

Cea mai veche şcoală din România

Investigaţiile lui Aurel A. Mureşianu sunt completate fericit prin lucrarea avizatului cercetător braşovean Nicolae Sulică („Cea mai veche școală românească din cuprinsul României întregite”, Târgu Mureș, 1937, p. 147), care stabileşte, nu numai prin titlu, dar şi prin contribuţii documentare, şcoala din Şchei drept cea mai veche şcoală românească din cuprinsul României întregite, propunându-şi – după propria mărturisire – să reconstituie imaginea vechii şcoli româneşti de la Braşov, a cărei existenţă şi evoluţie se poate urmări încă de pe la anul 1400. În cele şapte capitole ale lucrării, după ce stabileşte condiţiile istorice în care s-a dezvoltat şi evoluat obştea românească din Şchei, surprinde şcoala în condiţiile începuturilor. Marea sa contribuţie constă în publicarea Epilogului din Octoihul diacului Oprea de la 1570, care oferă deosebite mărturii privitoare la existenţa şi activitatea şcolii în condiţiile secolului al XVI-lea.
Acestor cercetări li se adaugă apreciata monografie a Bisericii „Sfântul Nicolae” datorată istoricului braşovean Candid Muşlea („Biserica Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului”, vol. I, 1943, p. 94) care, interesat să valorifice documente privitoare la ctitoria voievodală din Şchei, surprinde crâmpeie ale vieţii şcolare, reproducând chiar documente sau consemnând mărturii documentare despre dascălii şcolii.

Din 1989, când editam prima monografie a școlii, urmată de cea din 2013, publicam „Omiliarul din veacurile XI-XII”, apreciat ca manual de şcoală, și prin aceasta emiteam supoziția că la această vreme era și școală în Șchei, la care se folosea acest manual de școală (Vasile Oltean, „Prima școală românească din Șcheii Brașo­vului”, Brașov, Editura Transilvania Expres, 2013, p. 30-32)

Muzeu dorit de Sfântul Ierarh Andrei Şaguna

Cu 50 de ani în urmă, la 29 iunie 1961, în ziua de praznic a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, sub egida Bisericii „Sfântul Nicolae” a avut loc inauguarea Muzeului Culturii Româneşti din Şcheii Braşovului, cum i se spunea atunci. Prin efortul comun al protopopului de atunci. dr. Vasile Coman, viitorul episcop al Oradiei, al parohului dr. Iuliu Işa şi al profesorului dr. Ion Colan, pe atunci bibliotecar al bisericii, şi cu binecuvântarea Mitropolitului Nicolae Colan se împlinea o veche dorinţă a românilor din Şcheii Braşovului. Intenţia de a realiza acest muzeu se năştea cu mult timp înainte chiar din partea marelui ierarh Andrei Şaguna, care în scrisoarea din 14 mai 1858, adresată Eforiei Şcoalelor Centrale din Braşov, spunea între altele: „Mi-au venit la cunoştinţă şi m-am convins, sub decurgerea timpului, de când mă aflu în mijlocul D-voastră, că Biblioteca noastră de la Biserica Sf. Nicolae este cea mai vechiă şi cea mai bogată în cărţi Bisericeşti şi că aceeaşi stăpăneşte neşte cărţi foarte rare, de care cu anevoiă se vor fi mai aflând la vreuna dintre Bibliotecile noastre. Însămnătatea cea mare a cărţilor pratinse trăgănd asupră-mi atenţia mea, aflu cu cale a provoca pre onorata Eforiă, ca să poftească pre doi dintre Domnii Profesorii noştrii de acolo, carii, pre lăngă un onorariu potivit să-şi ia osteneala de a cerceta cărţile mai sus atinse, a le alege, inventa şi numeriza şi aşea a le aduce în răndul cuviincios, pentru ca să nu se peardă, sau să se înstreineze vreuna dintre acelea, ba dimpotrivă să se mai înmulţască din cât va fi cu putinţă. Mai încolo, bine ar fi, când s-ar ţine şi un Bibliotecariu, care să îngrijească în viitoriu de cărţile pomenite, cu îndatorirea de a nu da nimăru vreuna dintr-ănsele fără e revers şi fără de vreo plată potrivită din carea apoi să se poată cumpăra încă şi alte cărţi şi aşea cu vreme să se nmulţască numerul acelora: În sfărşit, eu m-aş bucura foarte mult deaca cu venirea mea la Braşov, cu prilejiul cel mai dintăiu, aş afla cărţile des pomenite aduse la un rănd bun” (IPS dr. Laurenţiu Streza şi Pr. Vasile Oltean, „Mitropolitul Andrei Şaguna în documentele din Şcheii Braşovului”, vol. III, Editura Andreiana, Sibiu, 2009, p. 214-215).

În anul 1925, când Consistoriul mitropolitan din Sibiu cere reprezentanţei Bisericii „Sfântul Nicolae” din Şchei veşminte preoţeşti, vase sacre etc., precum şi valoroasa carte „Pogribania preoţilor” (exemplar unic în ţară) pentru muzeul bisericesc din Sibiu, Reprezentanţa Bisericii „Sfântul Nicolae” din Şchei răspunde că acestea „se păstrează pentru amenajarea unui muzeu propriu al Bisericii”. Nu ne sunt cunoscute motivele pentru care acest deziderat nu s-a finalizat, căci abia în anul 1938 se face un nou efort pentru a „aranja muzeul”, dar şi de data aceasta încercarea a dat greş.

Ziua inaugurării

În anul 1957, venind la cârma mitropoliei Ardealului, Mitropolitul Nicolae Colan, a avut ca primă intenţie aceea de a organiza în clădirea de lângă biserică un aşezământ spre binele ţării şi al Bisericii. Cu largul concurs şi sprijin material al Departamentului Cultelor, secţia muzeistică, la 29 iunie 1961, în zi de mare praznic al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, „bogatul tezaur de cultură şi artă bisericească pe care îl are mama bisericilor ortodoxe din Ţara Bârsei a fost rânduit după cele mai moderne criterii muzeistice şi oferit publicului vizitator, ca mărturie despre puterea creatoare a poporului român” (Vasile Coman, „Inaugurarea muzeului bisericii Sf. Nicolae” din Şcheii Braşovului”, în „Telegraful Român, an 109, nr. 3738 din 1 octombrie 1961).
Solemnitatea inaugurării a avut loc în 29 iunie 1961. După săvârşirea Sfintei Liturghii, s-a trecut în clădirea muzeului, unde s-a săvârşit sfeştania de către P.C. Traian Belaşcu, vicarul mitropoliei, prot. Vasile Coman, pr. Candid Muşlea, pr. Iuliu Işa şi pr. Ştefan Tascianu, în prezenţa credincioşilor. La inaugurarea muzeului au participat reprezentanţi ai Departamentului Cultelor şi ai autorităţilor locale. În numele parohienilor a vorbit pr. Iuliu Işa, iar în numele Mitropolitului Nicolae a vorbit pr. Traian Belaşcu, vicarul Mitropoliei, care îşi exprimă bucuria şi aduce mulţumiri tuturor celor care au contribuit la înfăptuirea muzeului.

În timpul păstoririi Mitropolitului Antonie Plămădeală (1978-1987) s-a realizat Complexul muzeal din incinta bisericii cu noi secţii muzeistice: Muzeul de pictură Ştefan Mironescu, Muzeul de muzică Tudor Ciortea, Muzeul Junilor, Muzeul Ex. Libris.

La 50 de ani de la înfiinţare, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, ne-am pregătit de sărbătoare, declarând ziua de 29 iunie 2016 „ziua porţilor deschise” pentru a primi festiv şi gratuit pe toţi turiştii, doritori să cunoască valorile patrimoniale ale complexului muzeal și deschide noile obiective: Muzeul „Sfântul Andrei Șaguna” și Muzeul Constantin Brâncoveanu și Brașovul, aflate și azi în funcțiune.

Cărturarul Ion Colan, primul director

Considerăm că, la 55 de ani de la înființarea muzeului, trebuie să oferim un popas de aducere aminte profesorului, jurnalistului și cărturarului Ion Colan (1902-1969), întemeietorul muzeului. A fost un privilegiu să-l cunosc, să lucrez sub buna sa îndrumare, să mă bucur de darurile sale spirituale şi acum, la mai bine de 40 de ani după ce peste fiinţa sa fizică s-a aşezat lespedea grea a mormântului din Groaveri, firul nealterat al amintirilor îmi îngăduie să înseilez câteva cuvinte ieşite din tolba încărcată a sincerei recunoştinţe.

Găseam în noiembrie 1967, într-un birou din „Casa Barac” pe directorul Muzeului Culturii Româneşti din Şcheii Braşovului – aşa se numea atunci complexului muzeal de azi – un birou care, cu puţin timp înainte, era circă sanitară şi, în vremuri vechi, casa protopopilor Bisericii „Sfântul Nicolae” şi apoi a poetului iluminist Ioan Barac şi a fiului acestuia Iosif Barac, protopop al Braşovului. Stăteau alături, înghesuite în rafturi improvizate miile de cărţi vechi şi documente, icoane şi tablouri, valori patrimoniale şi altele, aşteptând să le vină rândul catalogării, valorificării şi expunerii muzeale. Numeroşi „bătrânei”, care de fapt erau grei cărturari ai Braşovului, care au suportat rigorile unui regim care încă mai funcţiona: profesorul Valeriu Branişte, gazetarul Grigore Cojan, profesorul Emil Micu (urmaşul său la direcţiunea muzeului), doctorul Niţu Octavian, umoristul Ardealului Aurel Pavel Bănuţ, şi cu puţin timp înainte Sextil Puşcariu (care se stingea în 1967) şi mulţi alţii care veneau la „brăneanul” (căci se născuse la Şimon-Bran), să aşeze în rafturi documente, scoase nu de mult din turnul bisericii, unde fuseseră ascunse pentru a nu suporta vitregiile distrugerii lor din partea comuniştilor. El însuşi făcuse Canalul, înfundase chiliile puşcăriei la vremea când se construia Canalul Dunăre-Marea Neagră şi în ciuda valorii sale, absolvent al Facultăţii de Litere şi Filozofie din Bucureşti, premiat de Academie pentru lucrarea sa „Viaţa şi opera lui Ioan Barac”, era doar muncitor-tâmplar la o întreprindere braşoveană şi apoi arhivar în Şcheii Braşovului. Oameni de bine, care-l înconjurau, îl vedeau tot cărturarul care înfiinţase la Braşov biblioteca judeţeană sub egida „ASTRA”, tipografia şi muzeul aceleaşi societăţi şi cinematografia „ASTRA” şi alte institute braşovene la care era colaborator.

Depăşise vremurile de dinainte de 1965 şi din „tâlharul”, „duşmanul poporului” din prima perioadă comunistă, a început să fie iar „domnul profesor”, cărturarul căruia i se adresau cu respect chiar şi autorităţile comuniste. Prima apreciere de această natură o primeşte de la Nicolae Ceauşescu, care, în mai 1967, aflat în vizită de lucru, ca Secretar General al P.C.R., vizitează Biserica „Sfântul Nicolae” şi Muzeul Culturii Româneşti din Şchei, abia înfiinţat şi apreciază informaţiile oferite de Ion Colan, şi ca urmare acesta devine directorul instituţiei. Ultimii doi ani ai vieţii au însemnat pentru noul director cei mai luminoşi ani ai izbândei. Am beneficiat de avantajele acestei situaţii şi, ca muzeograf, am învăţat să apreciez valorile care altădată erau destinate pârjolului şi urii.

Până şi primul festival „Cerbul de Aur” de la Braşov a inclus vizita la Școala românească, dar în ziua vizitei, directorul Colan se afla în spital, iar ceilalţi ani ai festivalului nu l-au mai găsit în viaţă. A venit şi clipa fatală, în 24 aprilie 1969, orele 14.00, plecând spre Palatul „Reduta” pentru a susţine o conferinţă despre diaconul Coresi, în apropiere de Poarta Şchei, se prăbuşește, fiind găsit neînsufleţit.

Expoziţia „Ion Colan”

Lăsa în urma sa miile de articole răspândite în revistele timpului: „Contribuţii la cunoaşterea ţeihurilor româneşti braşovene” (1944) „Ciprian Porumbescu şi Braşovul” (în „Mitropolia Ardealului", 1964), „Rapoartele Astrei” pentru anii 1928-1936; numeroasele cărţi, între care cartea patriotică „Pentru dreptate”. Rod al muncii sale de muzeograf, au rămas în Şchei miile de fişe onomastice, extrase din vechile protocoale şi manuscrise, care poate, odată şi odată vor cunoaşte lumina tiparului. Abia terminase de pregătit spre editare „Braşovul de altădată” a lui Sextil Puşcariu, apărut post mortem prin strădania nepoatei marelui lingvist Magdalena Vulpe.

Mărturie peste timp stau şi azi în arhiva istorică a muzeului cutiile cu fişe onomastice extrase din catastifele vechi ale muzeului, documentele vechi transcrise în vederea publicării şi cărţile şi articolele sale antume În baza acestora, la împlinirea celor 40 de ani de la trecerea spre cele înalte, în cadrul complexului muzeal s-a deschis expoziţia „Ion Colan”, oferind astfel posibilitatea doritorilor de cunoaştere, de a se întâlni cu ctitorul complexului muzeal din Şcheii Braşovului. Între cărţile deosebite expuse, la loc de cinste se află monumentala sa monografie dedicată „Casinei Române” (1935), iar între documente numeroasa corespondenţă personală cu marile personalităţi ale timpului. Până şi geamantanul cu care se întorsese de la canal poate fi văzut în expunere.

Scrisoarea către Mitropolitul Nicolae Colan

Oferim spre lectură, cu notă de inedit, o scrisoare intimă a profesorului Ion Colan adresată unchiului său, Mitropolitul Nicolae Colan al Ardealului, trimisă din Brașov, după mai bine de două luni de la înființarea muzeului, în 18 septembrie 1961.

„Dragă nene Culiță, nu scriu mult, ca oboseala citirii să fie suportabilă. Am auzit de năcazul avut, cum am auzit și de trecerea peste el. Amărât de prima veste, bucuros tare de a doua. Plecarea mamei m-a descumpănit și așa am rămas. Toate mamele sânt bune, dar a mea n-a avut asemănare. Muzeul, <de istoria culturii> – cum l-am numit, e sigur că într-o zi va primi vizita inițiatorului. Se zice - și o zic toți, și specialiști și laici, că e foarte frumos și de valoare. Sânt fericit că n-am contrazis așteptările. Arhiva istorică și biblioteca, la care lucrez acum, când vor avea mobilierul, vor constitui o surpriză. Ambele secții le-am îmbogățit nesperat de mult. Spun toate astea, ca să se bucure nenea Culiță. Despre oameni tac. Doar părintele protopop Coman a fost și a rămas vrednic să rămâie om. Fără el ași fi singur, cu el, parcă sântem mulți, nu doi. Sănătatea, bună. Când am liniște și siguranță, să-mi pot continua munca, pe care aici vreau să mi-o închei, sănătatea nu face mofturi. Dar cum nu-i totdeauna chiar așa, mă mai bălăbănesc și eu. A. P. Bănuț vine des pe la mine, vă trimite urările lui de bine. Familia noastră, a celor de aici, ceva mai mică decât a fost ceva mai mare decât a fost, se bucură mult de tot ce se aude bine despre nenea Culiță. Cu toate doririle de sănătate. Ionel (ss)”.