„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Iată, v-am dat putere să călcați peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului, și nimic nu vă va vătăma. Dar nu vă bucurați de
Nou paroh la Nima, Protopopiatul Dej
La sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, credincioșii din Parohia Nima, Protopopiatul Dej, l-au primit în mijlocul lor pe noul paroh, Daniel Cristian Câmpeanu. La acest eveniment au luat parte autorităţi locale şi numeroşi credincioşi. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, a fost săvârșită de Ioan Buftea, protopopul Dejului, alături de părintele Ioan Costin, cel care a păstorit Parohia Nima timp de 40 de ani și de părintele Daniel Cristian Câmpeanu, noul paroh.
În cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii, intitulat „Sfântul Ilie - omul lui Dumnezeu”, protopopul Ioan Buftea a vorbit despre viața Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul și a oferit sfaturi duhovnicești celor prezenți. Apoi, a fost instalat noul paroh care a primit în mod simbolic Evanghelia, Crucea și cheia Bisericii, apoi a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra sa, precum și Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, pentru că tot în această zi, dar cu 12 ani în urmă a fost hirotonit preot.
Părintele Ioan Costin, cel care a fost paroh timp de 40 de ani în Parohia Nima și care s-a pensionat, a mulțumit credincioșilor pentru tot sprijinul acordat în acești ani de slujire. La final, Dumitru Oltean, primarul Comunei Mintiu Gherlii, de care aparține și localitatea Nima, a adresat un cuvânt de mulțumire părintelui Ioan Costin și un cuvânt de bun venit în satul Nima, noului paroh.



