„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Nou paroh la Orlat, județul Sibiu
Credincioșii din Orlat, județul Sibiu, au primit vizita Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, care a oficiat Sfânta Liturghie, sâmbătă, 3 iunie, în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din localitate. Locașul de cult este amenajat într-o sală de festivități, iar în prezent este în stadiul de finalizare a lucrărilor interioare. În soborul slujitor s-au aflat vicarul-eparhial din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Ilarie Benchea, protopopul de Săliște, Petru-Toader Damian, preoții din Orlat și de la alte biserici. În cadrul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurențiu l-a hirotonit preot pe diaconul Daniel-Gheorghe Gâță, iar la final l-a instalat ca preot al Parohiei Orlat I. Părintele Daniel-Gheorghe Gâță va continua slujirea pastorală și misionară a preotului Radu Bot, ieșit la pensie. În cuvântul de la finalul slujbei religioase IPS Mitropolit Laurențiu le-a vorbit credincioșilor despre slujire preoțească și chemarea preotului de a fi părintele spiritual în comunitatea încredințată: „Preotul este un mijlocitor. El mijlocește înaintea lui Dumnezeu pentru ca harul divin să acționeze în mod tainic prin rânduielile sfinte pe care el le săvârșește în mod văzut și astfel să ne sfințească viața noastră. Cea mai mare lucrare este Sfânta Euharistia, prefacerea pâinii și vinului în Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos”.
Părintele Mitropolit i-a felicitat pe credincioși, pe preoții din Orlat și pe autoritățile locale pentru eforturile lor în finalizarea lucrărilor de transformare a clădirii comunitare într-un locaș de cult. Pr. Radu Bot și pr. Daniel-Gheorghe Gâță au rostit cuvinte de mulțumire, iar la final pr. Lucian Chițu de la Parohia Orlat II i-a mulțumit ierarhului pentru vizita pastorală și i-a urat bun-venit noului paroh.