„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Nou sediu al Poliţiei Municipiului, la Câmpia Turzii
Primăria și Consiliul Local, în colaborare cu Poliția Municipiului Câmpia Turzii, au inaugurat noul sediu al Poliției Municipiului Câmpia Turzii, marți, 20 martie. La eveniment a participat și Înaltpreasfințitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care a oficiat o slujbă de binecuvântare. Odată cu deschiderea noului sediu, agenții și inspectorii de poliție au expus și tehnica din dotare, armamentul și autovehiculele de teren, iar cu această ocazie a fost prezentat un scurt moment demonstrativ. De asemenea, cu această ocazie a devenit operațional și serviciul de eliberare a cazierelor judiciare, în cadrul protocolului încheiat între Municipiul Câmpia Turzii, IPJ Cluj și Instituția Prefectului Cluj. Serviciile de Permise, Pașapoarte și Înmatriculări Auto vor deveni operaționale, într-un timp scurt. Evenimentul a avut şi un caracter festiv, în cadrul sărbătoririi Zilei Poliției Române.