„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Nou sediu pentru Protopopiatul Gherla
Noul sediu al Protopopiatului Gherla va fi sfințit și inaugurat sâmbătă, 24 septembrie, în ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Siluan Athonitul. Slujba de binecuvântare a noului imobil, situat pe strada „1 Decembrie 1918”, va fi săvârșită de la ora 10:30 de Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, la finalul Sfintei Liturghii pe care ierarhul o va oficia începând cu ora 8:00 în Biserica „Sfânta Treime” a Parohiei Gherla III. Noua clădire, dotată cu patru birouri, sală de ședință, spații de depozitare, sală de protocol, oficiu și un mic apartament la mansardă, a fost construită pe o suprafață de teren de 230 metri pătraţi, donată în anul 2012 de Consiliul Parohial al Parohiei Gherla III. Ridicarea acestui edificiu a fost dusă la împlinire prin contribuţia mai multor instituţii precum: Centrul Eparhial, parohiile din protopopiat, primării din zonă și Consiliul Județean Cluj. De asemenea, numeroase persoane fizice și juridice din Municipiul Gherla s-au alăturat acestui proiect. Manifestările de sărbătoare din municipiul Gherla vor continua duminică, 25 septembrie, cu un spectacol folcloric intitulat „Un singur dor mai am şi eu”. Evenimentul va debuta la ora 16.00, la Cinematograful „Pacea” din Gherla. Pe scenă vor urca două formaţii corale: Corala „Sfântul Procopie” din Milişăuţi, judeţul Suceava şi Corala „Sfânta Ecaterina” a Asociaţiei Tinerilor Creştini Ortodocşi Gherla, precum şi mai mulţi artişti consacraţi din zonă.