„În vremea aceea Iisus a poruncit ucenicilor Lui să nu spună nimănui că El este Hristos. De atunci a început Iisus să spună ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim și să pătimească multe de
Noul protopop al Protopopiatului Turda
Preotul Alexandru Rus de la Capela „Înălțarea Sfintei Cruci” - Turda a fost instalat de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, protopop al Protopopiatului Turda. Evenimentul a avut loc la Mănăstirea „Mihai Vodă” cu prilejul Conferinței preoțești de primăvară. În cuvântul de învățătură rostit după oficierea Slujbei de Te Deum, Părintele Mitropolit Andrei a arătat principalele atribuții ale slujirii de protoiereu și i-a adresat părintelui Alexandru Rus câteva gânduri la început de drum.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a fost însoțit de consilierii eparhiali arhid. Claudiu Grama și ec. dr. Sorin Augustin Câlea.
Preotul Alexandru Rus s-a născut în anul 1971 și este absolvent al Seminarului Teologic și al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. A fost hirotonit preot în anul 1998 și slujește la Parohia Ortodoxă Capelă 2 „Înălţarea Sfintei Cruci” din Turda, unde a desfășurat numeroase activități pastoral-misionare și social-filantropice. Protopopiatul Ortodox Turda a fost condus de pr. Daniel Crișan, actualmente preot slujitor la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cartierul Grigorescu, Cluj-Napoca. Protopopiatul Ortodox al Turzii cuprinde două orașe: Turda și Câmpia Turzii și 14 comune, însumând 75 parohii și 19 filii, conform Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.



.jpg)