O catedrală a Țării Făgărașului: Biserica „Sfântul Nicolae” din Ucea de Jos

Între satele înșiruite aproape de Munții Făgăraș, Ucea de Jos este printre cele mai cunoscute și apreciate. În inima localității sălășluiește o impunătoare biserică închinată Sfântului Ierarh Nicolae, un locaș de cult emblematic pentru credința și statornicia românilor care au viețuit de timpuriu în acest sat.

Prin Ucea de Jos treci de fiecare dată când parcurgi dintre Fă­găraș și Sibiu, șo­seaua națională care face legătura între județele Sibiu și Brașov. Așezarea se află la doar nouă kilometri de orașul bra­șovean Victoria, la aproximativ 50 de kilometri de Sibiu și la 90 de kilometri de Brașov. Asemenea multor sate din această parte a Transilvaniei, Ucea de Jos are o vechime considerabilă, iar istoria sa este legată de oamenii și credința lor în Dumnezeu. Aflat pe granița dintre Transilvania și Țara Românească, Ucea de Jos, ca și Ucea de Sus și alte sate de la poalele Munților Făgăraș a avut în trecut o importanță majoră în politica militară a Curții de la Viena. Aflăm din lucrarea „Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Transilvania” a istoricului Nicolae Stoicescu mai multe despre rolul localității în cadrul Graniței Militare din Transilvania. Istoricul amintește în cartea sa implicarea acestei localități în politica de înființare a regimentelor gră­nicerești în Transilvania, pe care a avut-o împărăteasa Maria Tereza.

Despre numele localității aflăm mai multe din monografia parohială, unde sunt adunate importante surse bibliografice, cum sunt articolele „Ucea de Jos, satul distrus de un incendiu” și „Boierii din Ucea de Jos”, scrise de părintele profesor Ioan Glăjar, sau lucrarea în manuscris „Monografia satului Ucea de Jos”, realizată de prof. Vasile Bânda precum și alte lucrări. Aflăm că, potrivit unei tradiții locale, numele satului Ucea vine de la diminutivul „Uța” al numelui Maria (Măriuța, Uța, Ucea). Numele Ucea, cu rădăcina „uci”/„uce”, este întâlnit în țări ca: Rusia, Polonia, China, Austria, Finlanda. De la denumirea satului se trage şi numele de familie Uceanu, existent în ţara noastră, ca şi cel de Ucenescu. La începutul secolului al XX-lea exista în Ucea de Jos numele de familie Uceanu. În Bucureşti există Strada Ucea și Aleea Ucea. De asemenea, o vale din Munţii Făgăraş se numeşte „Ucea Mare”, iar alta „Ucişoara”.

Despre vechimea satului Ucea de Jos aflăm mai multe din lucrările părintelui profesor Ioan Glăjar, care menţionează trei documente istorice. Primul document datează din anul 1223 și este semnat de regele Ungariei Andrei al II-lea, al doilea document este în legătură cu Radu cel Frumos, domnul Ţării Româneşti (1462-1475) şi datează din anul 1473 și al treilea document istoric datează din 1509 și este semnat de căpitanul suprem al Făgărașului, Paul Thomony, prin care se confiscă moșiile boierilor Bursan de Ucea și ale văduvei Ana Ziin din Ucea, aceasta fiind denumită în document „marea trădătoare din Ucea”.

În cele trei documente se amintește de Ucea, fără a se menționa „de Jos” sau „de Sus”. Într-un document din anul 1582 se amintește de „Alsó-Ucza”, adică Ucea de Jos, ceea ce înseamnă că începând cu acest an se poate vorbi și de Ucea de Sus.

Din aceleași surse bibliografice cuprinse în monografia parohială aflăm că, din cauza asupririlor, a nedreptăților si a neajunsurilor din partea împăratului de la Viena, a stăpânului de pământ și a armatelor gră­nicerești, boierii și iobagii din Ucea de Jos „se uneau unii cu alții în căsătorii mixte și în lupta comună de afirmare națională”. Unii dintre iobagi își părăseau locuințele, fugind peste munți, în Țara Românească. În 1713, satul Ucea de Jos se situa pe locul doi între comunitățile din Țara Făgărașului cu iobagi fugiți. Din conscripțiile vremurilor cercetate aflăm nu numai evoluția numărului locuitorilor din Ucea de Jos, ci și compoziția socială și etnică a acestei localități. Astfel, dacă în cons­cripția episcopului Klein din anul 1733 Ucea de Jos figura cu 450 locuitori, peste un veac, în 1839, Ucea de Jos avea 700 de locuitori, iar la începutul secolului trecut, în 1910, Ucea de Jos număra 1054 locuitori. Sub raport etnic, până la Primul Război Mondial și puțini ani după acesta, populația din Ucea de Jos a cuprins, în afară de români, și câteva familii de unguri, germani și evrei.

Biserica, ridicată în doi ani

Din monografia parohială aflăm că la Ucea de Jos au existat în vechime două biserici ortodoxe, una a boierilor, care se afla în „progadia veche” și una a iobagilor. Una dintre aceste biserici a fost luată de comunitatea de greco-catolici înainte de anul 1733 și retrocedată comunității ortodoxe din sat în anul 1781, din lipsă de credincioși uniți.

În 1926, una din cele două biserici a fost demolată și în locul ei a fost construită actuala biserică cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”. Noua biserică s-a construit în doar doi ani de zile, în perioada 1926-1928. Inițiativa a aparținut preotului Ilie Mâ­necuță (1900-1944) și a fost sfințită în 10 iunie 1928 de Mitropolitul Nicolae Bălan.  

Prin osteneala preotului Marcu Budac (1944-1959), ginerele preotului Ilie Mânecuță, biserica se încălzește cu gaz metan din anul 1958, iar din 1966 în biserică se folosește energie electrică pentru iluminat datorită eforturilor depuse de pr. prof. Ioan Glăjar (1960-2007). De numele părintelui profesor Ioan Glăjar se leagă și reconstrucția bisericii a cărei turlă s-a prăbușit la 11 octombrie 1972, antrenând în căderea ei şi două treimi din corpul bisericii. Potrivit cercetărilor făcute de către specialiști ai Academiei Române și de către organele juridice competente, vina pentru prăbușirea turlei o poartă proiectanții care au greșit calculul de rezistență a bisericii. Lucrările de reconstrucție au început imediat după prăbușire și s-au terminat în anul 1981.

Biserica a fost pictată în tehnica frescă de pictorii Virgil și Livia Pavel din Sibiu, în perioada 1993-1999, în stil bizantin. Pictura bisericii parohiale a fost sfințită la 1 iunie 2003 de Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, pe atunci episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.

Biserica este construită în stil bizantin adaptat. Planul, pe orizontală, are formă de cruce, de treflă. Biserica are trei turnuri, fundaţii de piatră şi beton şi ziduri de cărămidă. Locașul are 30 de metri lungime, 11 metri lățime și 30 de metri înălțime. Deasupra naosului se înalță semeață turla centrală, reconstruită după prăbușirea din 1972. Pronaosul este redus ca suprafață în raport cu naosul. Deasupra lui se ridică două turnuri mai mici decât turnul Pantocratorului. În turnul dinspre sud se află trei clopote, diferite ca mărime, achiziționate de părintele Ilie Mânecuță din con­tribuțiile credincioșilor. Intrarea în biserică se face printr-un pridvor deschis si acoperit.

Patrimoniul bisericii

În inventarul parohiei sunt menționate mai multe cărți și obiecte de cult cu valoare istorică deosebită, care au fost predate muzeelor bisericești pentru a fi conservate. Astfel, în 1980, părintele profesor Ioan Glăjar preda Muzeului Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Șcheii Bra­șovului două piese valoroase din punct de vedere istoric și cultural: „Evanghelia”, scrisă în limba română cu litere cirilice, tipărită în timpul lui Nicolae Alexandru Mavrocordat Voievod, cu cheltuiala Mitropolitului Daniil, în anul 1723, la București, în tipografia lui Popa Stoica Iancovici, și „Penticostarion”, în limba română, cu litere cirilice, tipărită în vremea voievodului Mihai Racoviță și a Mitropolitului Neofit, cu cheltuiala episcopului Clement, la Râmnic, în anul 1743, în tipografia lui Popa Mihai Atanasie.

De asemenea, în 2012, au fost predate Muzeului Mănăstirii „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, județul Brașov, mai multe cărți vechi și câteva obiecte de cult: „Cazanie”, Râmnic, 1781; „Liturghier”, Sibiu, 1835; „Acatistier”, Buda, 1845; „Kyriakodromion”, Sibiu, 1855; două icoane pe sticlă datate la anul 1894 de proveniență din Țara Făgărașului, una cu Domnul Hristos și alta cu Maica Domnului și pruncul Hristos în brațe; două icoane prăznicare pictate pe lemn, „Tăierea împrejur” și „Schimbarea la Față”, cea din urmă în stare avansată de degradare.

Personalitatea părintelui profesor Ioan Glăjar

La Ucea de Sus a păstorit unul dintre profesorii de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, părintele Ioan Glăjar. A păstorit la Ucea de Jos din 1 martie 1960 şi până la 1 martie 2007. Părintele profesor Ioan Glăjar, în paralel cu activitatea de preot paroh la Ucea de Jos, a fost consilier economic al Arhiepiscopiei Sibiului, timp de doi ani (1974-1976) și profesor de teologie la prestigioasa facultate andreiană din Sibiu, vreme de 14 ani (1976-1990), unde a predat cursuri de Îndrumări misionare (1976-1978), de Istoria religiilor (1978-1990) şi de Teologie fundamentală (1983-1990). Ca doctorand şi apoi ca preot paroh şi dascăl de Teologie, părintele profesor Ioan Glăjar a elaborat mai multe studii, eseuri, predici şi articole teologice şi istorice, pe care le-a publicat în mai multe reviste teologice şi publicaţii bisericeşti. În tinerețe, pentru că făcea parte din organizația legionară Frăția de Cruce, a fost întemnițat la Brașov din 29 iunie 1948 până în 1 octombrie 1949. Pentru câteva luni a deținut funcția de protopop al Protopopiatului Făgăraș, de la 1 octombrie 2003 până în 31 ianuarie 2004.  A plecat în veșnicie pe 14 aprilie 2012, cu o zi înainte de praznicul Învierii Domnului, la venerabila vârstă de 83 de ani.

Părintele Glăjar a lăsat mai multe lucrări despre Ucea de Jos și comunitatea parohială. În acestea aflăm o listă a preoților slujitori la Ucea de Jos: protopopul Man (1667-1670), popa Oprea (1671), preoţii Radu Busul şi Stan (1721-1722), preoţii Toma Maniu, Stan şi Ionaşc (1733), preoții Toma Man şi Achim Buzuletz (1805), preoții Vasile Buzuleciu și Achim Buzuleciu (1842), preoții Vasile Oprişiu și Nicolae Gurlea (1838-1867), preotul Iosif Oprişiu (1867-1889), preot administrator Nicolae Borzea din Viştea de Jos (1889-1894; 1896-1900), preotul Gheorghe Buzuleciu (1894-1896), preotul Ilie Mânecută (1900-1944), preotul Marcu Budac (1944-1959). Acestora se adaugă pr. Ioan Glăjar care a păstorit între 1960-2007, pr. Ion Tărcuță care a păstorit la Ucea de Jos între 2007-2016 și actualul paroh, Sebastian Toma.

Parohia Ucea de Jos deține în proprietate două cimitire, unul nou și unul vechi. Cimitirul nou s-a dezvoltat în jurul Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae”, cu puțin timp înainte de construirea acesteia din 1928 și are locuri de veci pentru fiecare număr de casă. Celălalt cimitir, numit „progadia veche”, este în legătură cu una dintre cele două biserici existente în vechime la Ucea de Jos. Cele mai multe înhumări se fac în cimitirul din curtea bisericii, în cel vechi făcându-se înhumări ocazionale.

Activități culturale și misionare

Sfintele slujbe oficiate în biserica din Ucea de Jos sunt în­frumusețate de răspunsurile liturgice date de grupul vocal inițiat de preoteasa Doina Glăjar, în anul 1995. Din premiile obținute de la Festivalul de cântări religioase Viștea de Sus și din veniturile parohiei, membrii corului au organizat anual pelerinaje la mănăstirile din țară. De altfel, la Ucea de Jos au existat de timpuriu preocupări culturale și duhovnicești. Din monografia parohială aflăm că până în 1855, când s-a înființat școala confesională, copiii iobagilor din Ucea de Jos învățau în case particulare, iar copiii boierilor învățau la școala grănicerească din Viștea de Jos. Întrucât școala confesională funcționa într-un edificiu de lemn necorespunzător, în anul 1876 confesiunea ortodoxă ridică în locul acesteia un edificiu din piatră cu o sală de învățământ și cu locuință pentru învățător. Cel dintâi dascăl al școlii confesionale a fost Iosif Opriș, care slujea și ca preot, întrucât în 1856 a fost hirotonit preot la Ucea de Jos. Acestuia i-au urmat încă 13 dascăli până la desființarea școlii în 1918. Vechea clădire a școlii confesionale are în prezent statutul de cămin parohial cu sală de mese pentru pomeni și ospețe mai mici de nuntă sau botez.

Chiar dacă în zilele noastre satul este afectat, asemenea multor localități din mediul rural, de fenomenul depopulării, în parohie se desfășoară diferite activități pentru tineri, copii dar și adulți.  
În cadrul Proiectului național „Hristos împărtășit copiilor” au avut loc la Ucea de Jos două activități catehetice pentru copii cu implicarea unor cadre didactice: Cercul de pictură pe sticlă „Sfântul Ierarh Nicolae” și Școala biblică pentru copii și tineri. Cele două activități catehetice au fost încununate anual de concursuri, pelerinaje și tabere.

În preajma sărbătorilor legate de praznicul Nașterii Domnului și a celorlalte sărbători creștine ce urmează acestuia, se derulează în Parohia Ucea de Jos proiectul intitulat „Bucurii la sărbători de la înaintași”. Datorită acestui proiect, tinerii cetași fac cinste satului și, în același timp, își fac lor cinste și părinților lor, cu felul cum se prezintă în casele sătenilor la colindat și cu modul pertinent și onest de organizare a jocului, punând de fiecare dată în lumină toate piesele costumului tradițional românesc.

Bursa „Pr. prof. Ioan Glăjar”

Elevii din Ucea de Jos cu rezultate deosebite la învățătură primesc premii oferite prin Bursa „Pr. prof. Ioan Glăjar”, instituită în Parohia Ucea de Jos în amintirea fostului paroh. Bursa a fost înfiinţată în luna octombrie 2015, prin hotărârea Consiliului parohial Ucea de Jos, în baza parteneriatului cu Şcoala Gimnazială din localitate. Această bursă cinsteşte memoria celui care a fost profesor la vechiul Institut Teologic de la Sibiu, actuala Facultate de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna”, şi profesor de religie la şcoala din Ucea de Jos. Premiile oferite elevilor au valoarea totală de 4000 de lei, donaţi în fondul Bursei „Pr. prof. Ioan Glăjar” de oameni cu suflet mare, de Parohia Ucea de Jos şi mai multe societăţi comerciale.