„În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe Levi al lui Alfeu șezând la vamă și i-a zis: Urmează-Mi! Iar el, ridicându-se, I-a urmat. Și, când ședea El în casa lui Levi, mulți vameși și păcătoși
O nouă parohie în Cluj-Napoca
Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a pus piatra de temelie pentru biserica Parohiei „Sfântul Iustin Martirul și Filosoful” din Cluj-Napoca, strada Antonio Gaudi. Parohia a sărbătorit primul hram în prezența ierarhului care a sfințit capela amenajată provizoriu pentru slujire la demisolul imobilului de pe strada Zăvorului. IPS Părinte Mitropolit a săvârșit Sfântă Liturghie, iar în cuvântul de învățătură a explicat necesitatea ridicării unei noi biserici pentru această parohie nouă, apoi a vorbit despre viața Sfântului Iustin Martirul și Filosoful. Parohul Sorin Neculai Marciuc a fost hirotesit iconom stavrofor, iar Cornel Marian, cel care a donat terenul pe care se va construi noua biserică a primit „Crucea Transilvană”, cea mai importantă distincție din cadrul Eparhiei. Alți ctitori au primit „Ordinul Sfinții Martiri Năsăudeni”, iar cei care s-au implicat în amenajarea capelei și au ajutat la organizarea hramului au primit diplome de aleasă cinstire, conform Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.


