„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Oaspeți din Polonia în Arhiepiscopia Alba Iuliei
La invitația Înaltpreasfințitului Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, în perioada 18-19 iulie, Înaltpreasfințitul Abel, Arhiepiscop de Lublin și Chelm, din cadrul Bisericii Ortodoxe din Polonia, însoțit de un grup de pelerini polonezi, a vizitat Eparhia Alba Iulia. În cele două zile pe care le-au petrecut în împrejurimile vechiului Bălgrad, Părintele Arhiepiscop Abel și grupul de credincioși au vizitat Schitul „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia, Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț, Catedrala „Reîntregirea” din orașul Marii Uniri și Cetatea Alba Carolina, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
Miercuri, 19 iulie, IPS Arhiepiscop Irineu a avut o întrevedere la Reședința arhiepiscopală cu Înaltpreasfințitul Părinte Abel, după care IPS Arhiepiscop Irineu s-a întâlnit cu pelerinii din Polonia, cărora le-a rostit un cuvânt duhovnicesc despre importanța asumării Ortodoxiei în societatea contemporană. Totodată, IPS Arhiepiscop Irineu a prezentat câteva date succinte despre Ortodoxia din Transilvania și despre importanța scaunului vlădicesc de la Alba Iulia în istoria și în spiritualitatea poporului român. În semn de prețuire și de frățească dragoste, ierarhul albaiulian le-a dăruit oaspeților Eparhiei Alba Iuliei iconițe cu Sfântul Ierarh Simion Ștefan, Mitropolitul Transilvaniei, care a fost introdus de curând în calendarul Bisericii Ortodoxe din Polonia, alături de alți 46 de sfinți români, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.