„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Obiceiuri și tradiții din Postul Mare, la Târgu Mureş
În perioada 9-12 martie, Protopopiatul Ortodox Târgu Mureș, în colaborare cu primăria municipiului Târgu Mureș și Inspectoratul Școlar Județean Mureș, organizează cea de a doua ediție a activității misionar-culturale intitulate „Obiceiuri și tradiții în perioada Postului Mare”. Astfel, protopopul de Târgu Mureş, Olimpiu Zăhan, îi invită pe toți creștinii, indiferent de confesiune, să viziteze standurile amplasate în Piața Trandafirilor din Târgu Mureș și să asculte pricesnele interpretate de copiii din cadrul Protopopiatului Târgu Mureș, de artiștii locali și de către corurile bisericilor din oraș și din împrejurimi.
Cele 18 standuri vor da posibilitatea vizitatorilor să admire expoziții de icoane vechi, icoane pe sticlă sau pe coji de ouă, costume populare vechi, cruci din lemn și obiecte de cult, precum și expoziția gastronomică cu mâncăruri de post care vor putea fi gustate. De asemenea, vizitatorii vor putea să vadă cum sunt inițiați în tainele picturii și încondeierii ouălor copiii din şcolile orașului și copiii asistați de la așezămintele sociale din cuprinsul Protopopiatului. Operele micilor artiști vor putea fi cumpărate, iar banii rezultaţi vor intra în conturile fundației caritabile. De asemenea, va fi prezent standul cu obiecte de cult, cărți de rugăciune și cărți religioase.