„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Voi sunteți cei ce vă faceți pe voi drepți înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaște inimile voastre; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este
Olimpiada de religie ortodoxă, etapa județeană în Harghita şi Sălaj
La Colegiul Național „Mihai Eminescu” din localitatea Toplița, județul Harhita, a avut loc sâmbătă, 18 martie, etapa județeană a olimpiadei la religie, la care au participat 71 de elevi ai instituțiilor de învățământ din județ. Cu acest prilej, după finalul probei scrise, porțile Mănăstiri „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Toplița s-au deschis pentru toți participanții la olimpiadă, pentru a oferi acestora o clipă de răgaz duhovnicesc.
Elevii şi cadrele didactice care i-au însoţit au vizitat biserica istorică a mănăstirii, biserica paraclis, și muzeul de cultură și credință din cadrul complexului monahal. Ghidajul și învățăturile duhovnicești au fost oferite tinerilor de către starețul mănăstirii, arhimandritul Emilian Telcean. Cu această ocazie, Preasfințitul Andrei; Episcopul Covasnei şi Harghitei a transmis elevilor participanți la acest eveniment binecuvântarea arhierească, urându-le acestora „spor duhovnicesc în toată lucrarea cea bună, minte trează și inimă curată”.
Olimpiada în judeţul Sălaj
Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj a organizat etapa judeţeană a olimpiadei de religie precum și a Concursului Județean „În lumina lui Hristos”, sâmbătă, 18 martie, la Zalău.
În cadrul acestor concursuri au fost evaluate cunoştinţele religioase dobândite de cei peste 150 de candidați. Astfel, judeţul Sălaj va fi reprezentat la faza naţională, care se va desfăşura la Craiova, în perioada 24-28 aprilie, de elevii claselor VII-XII, situaţi pe locul I, care au obţinut cel puţin 90 de puncte.
La Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău a avut loc etapa judeţeană a olimpiadei de religie pentru seminarii şi licee teologice ortodoxe. Primii patru elevi care s-au situat pe locul I, la fiecare nivel de clasă, vor participa la etapa naţională, care se va desfăşura în perioada 18-22 aprilie la Cluj-Napoca.