„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale” la Muzeul ASTRA
În perioada 24-30 iulie, Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, a găzduit cea de a XXIII-a ediţie a fazei naţionale a Olimpiadei „Meşteşuguri artistice tradiţionale”. Au participat 270 de participanţi din țară și din străinătate.
Evenimentul a fost organizat de Muzeul ASTRA în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu. Proiectul cultural a fost cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național cu suma de 75.000 lei. Ediţia din acest a reunit 270 de participanţi, din 33 judeţe ale ţării, inclusiv Sibiu și municipiul București, dar şi din străinătate, respectiv Mexic, Republica Bulgaria şi Republica Moldova.
În cadrul manifestării au avut loc următoarele evenimente: demonstrații practice / jurizare / atelierele interactive, gospodăriile din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului și la Casa Artelor, în Piaţa Mică; workshop-uri interactive de: arta confecţionării figurinelor alebrijes în tehnica papier maché, susținut de artiștii din Mexic, arta împletitului susţinut de elevii din Republica Bulgaria, arta decupării hârtiei, caligrafie chinezească și confecționat măști de operă susţinut de reprezentanţii Republicii Populare Chineze / Institutului Confucius Sibiu / Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu; „Învățăm să împletim Tricolor” susţinut de Ioana Pușcaș, Avrig, județul Sibiu; arta prelucrării lemnului, susţinut de Andrei Buda, Deva, județul Hunedoara, „Braid Trends” – codițe împletite cu Mădălina Panduru.
De asemenea, a avut loc un spectacol folcloric, sâmbătă 28 iulie, la care au participat Orchestra de tineret din Drente, Olanda, alături de participanți din cadrul olimpiadei, precum Moldovan Liviu, Moșna, Sibiu; Goste Iulian și Ciorba Sara, Satu - Mare; Pleşea Mihaela, Braniștea, Galați; Ansamblul „Florile Visei”, Șeica Mare – instructor Dragotă Florin și soliștii de la Palatul Copiilor Sibiu: Păștină Denisa, Florea Nicoleta și Fălămaș Gheorghe - prof. Botoroagă Claudiu.
Duminică, 29 iulie, a avut loc festivitatea de premiere, care a fost deschisă de Dominique Simionescu, de la Palatul Copiilor Sibiu, care a interpretat Imnul României. Participanții au avut posibilitatea să facă vizite ghidate în expoziția etnografică în aer liber, la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, la expoziția „Ia Aievea”, Casa Artelor, la expoziția „Atelier. Cale. Târg”, de la Pavilionul Muzeal Multicultural, și la expoziția „Changes” de la Pavilionul Muzeal Multicultural.
De asemenea, în paralel s-a desfășurat cea de a X-a ediţie a Taberei de meşteşuguri „Fără limite – Împreună întru tradiţie” și evenimente desfășurate în cadrul proiectului „Satul din spatele frontului”
Copii au fost recompensați cu premii în bani, cărți, rechizite și articole de îmbrăcăminte. Premiile în bani au fost posibile ca rezultat al co-finanțării AFCN iar produsele mulțumită sponsorilor și colaboratorilor, conform unui comunicat al Complexului Național Muzeal (CNM) ASTRA.
„Muzeul ASTRA şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu doresc să mulţumească la final de Olimpiadă tuturor colaboratorilor: Consiliului Județean Sibiu, Administrației Fondului Cultural Național, Universității «Lucian Blaga» Sibiu, Institutului Confucius, Direcției Județene pentru Cultură Sibiu și Institutului de Cercetări Socio-Umane Sibiu, precum și sponsorilor care au contribuit la premierea micilor meșteșugari. Proiectul a fost desfășurat în contextul Anului European al Patrimoniului Cultural (EYCH 2018)”, conform unui comunicat al CNM ASTRA.