„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Olimpici naţionali premiaţi de Primăria Oradea
Ca în fiecare an, Primăria Municipiului Oradea îi premiază pe elevii merituoși, care au obținut premii la olimpiadele naționale organizate de Ministerul Educației şi Cercetării Ştiinţifice. În acest an, conducerea municipalității a ales ca momentul premierii elevilor olimpici din anul școlar 2014-2015 să aibă loc în cadrul festivalului „Toamna orădeană”, desfășurat în perioada 2-12 octombrie, ultima zi a festivalului fiind și Ziua orașului Oradea.
La evenimentul dedicat „Tinerelor talente”, pe scena mare, amenajată în vechea cetate a Oradiei Mari, cetate care a trecut recent printr-un amplu proiect de restaurare, au urcat 35 de elevi orădeni, premianţi la olimpiadele naționale desfăşurate la diferite discipline în anul școlar 2014-2015, la care s-au adăugat membrii corului „Ariston” al Liceului de Arte din Oradea, dirijat de profesorul Arnold Schneider, cor care a obținut locul al treilea la Olimpiada Națională Corală, desfășurată anul acesta, în luna mai, la Oradea.
Dintre cei 35 de elevi orădeni, Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea s-a evidențiat prin premiile obținute de trei elevi. Elevul Sergiu Ștefan Ciontea, din clasa a VIII-a A, pregătit de profesoara Iuditha Derzsi, la disciplina Educație tehnologică, a obținut Mențiune. La Olimpiada Națională pentru Seminarii și Licee Teologice Ortodoxe, desfășurată în luna aprilie la Târgoviște, elevul Mirel Fanya din clasa a IX-a, îndrumat de pr. prof. Alin Sonea a obținut Premiul I la disciplina Studiul Vechiului Testament, în timp ce elevul George Sabău din clasa a X-a, pregătit de pr. prof. Radu Rus a obținut Mențiune la disciplina Studiul Noului Testament.
Municipalitatea orădeană doreşte să-i stimuleze pe elevi, astfel încât ei să își continue formarea profesională pentru a ajunge cetățeni responsabili ai orașului. Reprezentanţii Primăriei Oradea au oferit diplomele pe scena mare din Cetate, în aplauzele profesorilor, rudelor și prietenilor veniți să-i vadă. De asemenea, primăria a acordat și câte 600 de lei fiecărui olimpic care a revenit cu rezultate bune și foarte bune de la competiția la care a participat. În final, tinerii artiști membri ai corului „Ariston” i-au recompensat pe cei prezenți cu un scurt recital, care le-a pus în lumină din nou priceperea, răsplătită prin aplauze binemeritate.
Pentru Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei și pentru învățământul preuniversitar orădean, rezultatele obținute de elevii Liceului Ortodox sunt o dovadă a calității educației care se desfășoară, cu multă jertfă și dăruire, în această şcoală aflată sub oblăduirea Bisericii dreptmăritoare.