„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Oră de religie închinată Sfintei Parascheva, în parohia clujeană „Nașterea Domnului”
Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca unde este paroh Nicolae Buda, a sărbătorit pe Sfânta Parascheva, ocrotitoarea Iașilor și a întregii Românii, joi, 11 octombrie. Elevii clasei a IV-a B de la Școala „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca, unde este director prof. Eugenia Marcu şi director adjunct prof. Mirela Nicoară, au venit la biserică însoțiți de Daniela Necula, profesor de religie, Dana Apostoaie, învățător și Manuela Ciuhandu, profesor de sprijin. Copiii au participat la întâlnirea cu tema „Sfânta Parascheva, frumusețea unei vieți cu Hristos”. Ei au adus cu ei icoana Sfintei Parascheva și i-au închinat această oră de religie. Împreună cu părintele Nicolae Buda, copiii s-au rugat și au ascultat relatări despre viața acestei sfinte, model de credință și de viață simplă în Hristos.
„Ascultând viața ei, cei mici au învățat cât este de important să alegi drumul cel bun în viață și să faci fapte bune; calea cea adevărată este aceea pe care a ales-o și Sfânta Parascheva de a-L avea ca model pe Hristos, pentru a crește frumos și demn și pentru avea pace și a răspândi bucurie și liniște oriunde am trăi. Cea mai mare dintre virtuți pe care trebuie s-o sădim în sufletele copiilor noștri este credința, grija pentru suflet pe care trebuie s-o mărturisim în primul rând prin viața noastră cinstită, rodul împlinirii poruncilor Bisericii, așa cum a făcut din plin Cuvioasa noastră Maică Parascheva. Elevii au demonstrat marea lor evlavie pentru toți sfinții, pentru Maica Domnului vorbind despre locurile unde au fost și s-au închinat la Sfinte Moaște, la icoane făcătoare de minuni și marea binecuvântare pe care au primit-o în dar”, conform reprezentanţilor Parohiei „Naşterea Domnului”. Activitatea s-a încheiat cu o agapă în sala de la demisolul bisericii pregătită de credincioasele din Comitetul Parohial.