„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Parastas pentru fostul protopop al Dejului, Teofil Herineanu
Protopopul Teofil Herineanu a fost comemorat pe 4 februarie 2018, la trei ani de la trecerea în veșnicie, la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil” din municipiul Dej.
După săvârșirea Sfintei Liturghii, oficiată de către protopopul Ioan Buftea, înconjurat de un sobor de preoți, a urmat oficierea unei slujbe de parastas. La final, părintele Gavril Chirilă, secretarul protopopiatului, a evidenţiat jertfelnicia protopopului Teofil Herineanu și a evidențiat faptul că acesta „a iubit Biserica lui Hristos cu dragoste neţărmurită şi a reuşit cu înţelepciune şi dăruire jertfelnică să apere, să păstreze şi să transmită valorile eterne ale credinţei noastre strămoşeşti. Părintele Teofil a avut dragoste față de Sfântul Altar și prin virtuţile şi eforturile sale a devenit un model vrednic de urmat pentru toţi slujitorii Bisericii lui Hristos”.
De asemenea, protopopul Ioan Buftea a arătat că atunci „când ne aducem aminte de părintele Teofil, ne învăluie un sentiment de dragoste și recunoștință pentru tot ceea ce a făcut pentru noi, dar mai ales pentru ceea ce este și va rămâne pentru noi: pildă de viețuire și slujire lui Dumnezeu”. Protopopul Teofil Herineanu s-a născut la data de 17 iulie 1939 și a trecut la cele veșnice în data de 4 februarie 2015. A slujit la Sfântul Altar 50 de ani și timp de 37 de ani a fost protopop al Dejului, între anii 1978-2015.