„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Parastas pentru Valeriu Gafencu la Cluj-Napoca
În Biserica „Sfântul Ilie” din Cluj-Napoca s-a slujit sâmbătă, 18 februarie, ca în fiecare an, un parastas pentru Valeriu Gafencu, unul dintre cei care au suferit în închisorile comuniste pentru credinţa sa, de la a cărui trecere în veșnicie s-au împlinit 65 de ani. Luni, 20 februarie, în cadrul întâlnirii săptămânale cu tinerii, a fost evocată figura luminoasă a celui care a trecut prin închisorile Aiud, Pitești și Târgu Ocna. Trupul său curățit prin suferință și rugăciune isihastă se odihnește în groapa comună din spitalul penitenciar Târgu Ocna. Evenimentul face parte din seria de activităţi pe care Biserica „Sfântul Ilie” le organizează în „Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti” şi „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”.