„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Parcul Etnografic clujean, mai interactiv şi prezent în viața publică
Consiliul Județean Cluj a transmis în vederea validării și publicării în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) documentația referitoare la organizarea concursului internațional
de soluții cu tema de proiectare: „Revitalizarea zonei Parcului Etnografic Romulus Vuia – pădurea Hoia, Cluj-Napoca”.
Acţiunea are ca scop valorificarea patrimoniului cultural al acestui obiectiv administrat de forul administrativ județean prin intermediul Muzeului Etnografic al Transilvaniei.
Ideea implementării acestei soluții a apărut în contextul în care, în prezent, Parcul Etnografic „Romulus Vuia” este un muzeu în aer liber ce oferă pentru vizitare numeroase obiective de patrimoniu de mare valoare, însă, din cauza normelor specifice aferente acestui tip de muzeu, conține relativ puține facilități pentru vizitatori, fapt care-l face mai puțin interactiv și prezent în viața publică.
Consiliul Județean (CJ) Cluj a inițiat un concurs de soluții pentru amenajarea și extinderea Parcului atât în plan fizic, cât și funcțional, competiția fiind menită să încurajeze creativitatea, să promoveze idei noi în urbanism, personalizate, compatibile cu spiritul cultural și cu spiritualitatea locului. Astfel, în noul parc, care la acest moment deține funcțiuni specifice unui muzeu, respectiv obiecte de patrimoniu, program de vizitare strict, vizite cu ghidaj, restricționarea accesului în incinte protejate, etc., urmează a fi amenajate noi zone destinate unor funcțiuni conexe, inedite și moderne. Pentru implementarea acestui proiect care va realiza o mai bună conexiune la viața orașului, o parte însemnată a Pădurii Hoia, aflată în proprietatea Consiliului Județean Cluj, va trece în administrarea Muzeului Etnografic al Transilvaniei, astfel încât perimetrul actual al parcului, de 15 hectare, aproape se va tripla, ajungând la o suprafață totală de 42 de hectare, conform comunicatului CJ Cluj.
Concursul de soluții, ale cărui premii totale sunt în cuantum de 72.000 de lei, urmărește identificarea celor mai bune idei pentru amenajarea și extinderea Parcului Etnografic „Romulus Vuia”. Concret, acesta va propune mai multe funcțiuni care vor fi integrate într-un întreg unitar și coerent, respectiv un centru administrativ, un centru pentru promovarea moștenirii satului românesc, un sat de vacanță, un parc de biciclete, o stație de autobuz, o pasarelă și o scenă în aer liber unde se vor desfășura evenimente culturale care vor avea menirea de a pune în valoare obiectivele de patrimoniu de mare valoare, în special bisericile de lemn Petrindu și Cizer, recent restaurate printr-un grant norvegian. Astfel, în urma deciziei juriului format din specialiști naționali și internaționali recunoscuți, câștigătorului concursului îi va fi atribuit contractul de servicii de proiectare a lucrărilor de amenajare și extindere a parcului în aer liber, valoarea totală a lucrărilor fiind de 607.076 lei fără TVA. Fondurile nerambursabile vor fi asigurate în cadrul Programului „Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural", prin Mecanismul Financiar SEE.
Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca a fost înființat în anul 1929, devenind astfel primul muzeu în aer liber din România. Obiectivul a fost amenajat pe două componente: sectorul instalațiilor tehnice tradiționale de prelucrare a lemnului, fierului, aurului, țesăturilor de lână, a lutului, pietrei, etc., respectiv, sectorul gospodăriilor țărănești tradiționale reprezentative zonelor etnografice din Transilvania, la care se adaugă bisericile de lemn, conform comunicatului CJ Cluj.