„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Părintele Constantin Voicu, pomenit la doi ani de la trecerea în veșnicie
Un sobor de preoți condus de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a oficiat un parastas pentru arhidiaconul prof. dr. Constantin Voicu la doi ani de la trecerea sa la cele veșnice.
Slujba de pomenire a fost oficiată în capela Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, în cadrul instituției unde arhid. Constantin Voicu a trudit o viață întreagă la catedră și în conducerea instituției. În capelă au fost prezenți membri ai familiei, rude, ucenici, apropiați și dintre cei care l-au cunoscut pe arhid. Constantin Voicu și au dorit să se roage pentru odihna sufletului său. La sfârșitul slujbei de pomenire, IPS Mitropolit Laurențiu a vorbit despre arhid. Constantin Voicu și a amintit principalele trăsături care i-au caracterizat personalitatea sa academică și clericală: „A fost timp de 16 ani, adică patru mandate de câte patru ani, rector al Institutului Teologic de la Sibiu, și dacă luăm în considerare și anii în care a fost prorector și secretar, ne dăm seama că până în ultima clipă a vieții sale a fost legat de școala de teologie de la Sibiu, dar și de cele de la Oradea și Alba Iulia. Ceea ce facem acum este un act de pietate, de recunoștință și prețuire și vom încerca să facem astfel de acte nu doar în primii șapte ani, ci în fiecare an va fi o zi de pomenire a celui care a fost părintele acestei instituții atâția ani. L-am avut cu toții profesor, colaborator și apropiat și știm că a fost un om care ținut foarte mult la profesorii și studenții acestei instituții. A apărat instituția aceasta în vremuri în care foarte greu se supraviețuia spiritual, cu atât mai mult să poți susține o școală de teologie care la un moment dat avea 200 de licențiați într-un an”.
Arhid. Constantin Voicu a trecut la cele veșnice pe 13 noiembrie 2015, la vârsta de 86 de ani și este înmormântat în cimitirul municipal din Sibiu. S-a născut la 5 decembrie 1929, în Braşov. A urmat cursurile Institutului Teologic Universitar din Sibiu, a continuat pregătirea la Institutul Teologic din Bucureşti, unde a obţinut titlul academic de „Doctor în Teologie”, în 1975. În perioada 1977-1978 a făcut studii de specializare post-doctorale în Elveţia, iar după ce a ocupat diferite funcţii la Institutul Teologic din Sibiu a fost rectorul acestuia în perioada 1979-1992. În 2004 a primit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de ofiţer din partea Preşedinţiei României, iar la 7 decembrie 2004, Universitatea din Oradea i-a decernat titlul de „Doctor Honoris Causa”. În 2013 şi Universitatea „1 Decembrie” din Alba-Iulia i-a conferit acelaşi titlu. A primit distincţia „Crucea Patriarhală” din partea a cinci Patriarhi ai României. În 2007, IPS Mitropolit Laurenţiu i-a oferit distincţia „Crucea Şaguniană pentru clerici”. Opera arhid. prof. dr. Constantin Voicu însumează zece lucrări în volum şi peste o sută treizeci de studii şi articole publicate în revistele de specialitate din ţară şi străinătate.