„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Părintele Damaschin Grigoriatul din Sfântul Munte Athos a susţinut o conferinţă la Alba Iulia
La Alba Iulia, a avut loc joi, 4 aprilie, conferința duhovnicească intitulată „Mărturisirea dreptei credințe astăzi. De la misiunea în Africa vrăjitorilor, la experiența duhovnicească athonită”, susținută de către părintele Damaschin Grigoriatul de la Mănăstirea Grigoriu din Sfântul Munte Athos. Aflat pentru a treia oară la Alba Iulia, părintele Damaschin s-a întâlnit cu Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan”. Conferința s-a desfășurat la Casa de Cultură a Studenților, iar la început, pr. asist. univ. dr. Răzvan Brudiu a făcut o scurtă prezentare a părintelui Damaschin. În continuare, invitatul, unul dintre puținii monahi greci athoniți care vorbesc fluent limba română, a împărtășit celor prezenți câteva aspecte din numeroasele experiențe în cadrul misiunii desfășurate timp de aproape 30 de ani în Africa. De asemenea, părintele a vorbit și despre legăturile sale cu Ortodoxia românească, făcând referire în acest sens la părinții Arsenie Papacioc și Iustin Pârvu, pe care i-a cunoscut îndeaproape. Partea a doua a întâlnirii a fost rezervată unei sesiuni de întrebări, în cadrul căreia părintele Damaschin Grigoriatul a oferit celor prezenți sfaturi și îndemnuri duhovnicești. Conferința „Mărturisirea dreptei credințe astăzi. De la misiunea în Africa vrăjitorilor, la experiența duhovnicească athonită” a fost organizată de către Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) – Filiala Alba Iulia, în colaborare cu Arhiepiscopia Alba Iuliei, Facultatea de Teologie Ortodoxă și Casa de Cultură a Studenților, fiind ultimul eveniment din seria celor trei conferințe duhovnicești care au avut loc la Alba Iulia pe parcursul Postului Sfintelor Paști, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.