„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Părintele Dorel Man a trecut la cele veșnice
Părintele Dorel Man, conferențiar universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca a trecut la cele veșnice. Părintele avea 63 ani și o vechime în preoție de peste 40 ani, iar la catedră și-a desfășurat activitatea de mai bine de 20 de ani. În ultimul timp, problemele de sănătate s-au acutizat dramatic, iar în noaptea de 28 iulie, părintele Dorel Man s-a stins din viață la Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca. Luni, 1 august, de la ora 12:00 îl vor conduce pe ultimul drum familia, preoții profesori și studenții pe care i-a îndrumat timp de atât de multe generații. Slujba de înmormântare va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Trupul neînsuflețit este depus la Capela Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, de pe strada Nicolae Ivan, unde în fiecare seară va fi săvârșită slujba Priveghiului.