„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Păstrarea unui mediu curat, în atenţia năsăudenilor
Credincioșii și preoții din Protopopiatul Năsăud iau atitudine cu privire la curățenia mediului înconjurător. „Natura a devenit spațiu de depozitare a gunoaielor, motiv pentru care trebuie să ne mobilizăm și să nu ne batem joc de creația lui Dumnezeu”, a spus protopopul de Năsăud, părintele Ioan Dâmbu.
„Constatăm, în orice parte ne-am îndrepta, că pe malul apelor, pe lângă șosele, sunt gunoaie, grămezi de pet-uri și tot felul de cutii aruncate aiurea. Pentru aceasta, încă din toamnă s-a inițiat o campanie de schimbare a mentalității oamenilor privind această acțiune. Oamenii trebuie să conștientizeze că lumea în care trăim trebuie să fie curată și mai ales creștinii trebuie să știe că lumea în care trăim este creația lui Dumnezeu”, a precizat părintele Ioan Dâmbu.
Duminică, 24 ianuarie, după Sfânta Liturghie, preoții și credincioșii din Protopopiatul Năsăud vor participa la întrunirile organizate de primăriile tuturor comunelor, unde vor lua hotărâri importante privind salubrizarea localităților și modul civilizat de comportament al fiecărui cetățean privind păstrarea curățeniei în propria gospodărie cât și pe stradă sau pe malul apelor. Preotul paroh va îndruma credincioșii să-și păstreze atât curățenia sufletească cât și pe cea a mediului în care locuiesc.