„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Patriarhul Miron (Elie) Cristea, evocat la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu
În cadrul „Anului omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)” şi al „Anului comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti”, Arhiepiscopia Sibiului, prin Sectorul Cultural, în colaborare cu Asociațiunea ASTRA Sibiu și Universitatea „Lucian Blaga”, Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu, l-a evocat pe primului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, la 80 de ani de la trecerea la Domnul.
Evenimentul organizat în cinstea Patriarhului Miron (Elie) Cristea a avut loc vineri, 29 martie, în Sala Festivă din cadrul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, corpul A și a cuprins evocări ale personalității primului patriarh al României, care a fost teolog, publicist, filolog, senator, regent, prim-ministru al României, membru de onoare al Academiei Române.
Pr. prof. dr. Nicolae Chifăr, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu, a amintit, cu această ocazie, că pentru Biserica Ortodoxă Română, Miron Cristea „rămâne cel dintâi patriarh, un ierarh cu o activitate organizatorică, politico-naţională, cărturărească aparte, fiind cel care a marcat evoluţia vieţii noastre bisericeşti din perioada contemporană, fiind, putem spune, omul potrivit la locul potrivit, în perioada de consolidare a Bisericii noastre strămoşeşti naţionale şi unitare”. S-a dovedit a fi, aşa cum este descris de actualul întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, Părintele Patriarh Daniel, un ierarh care a avut „simţul instituţiei”, fiind în acelaşi timp un „bun gospodar şi vizionar”, conform celor precizate de pr. prof. dr. Nicolae Chifăr.
Prof. Dr. Alexiu Tatu, de la Direcţia Judeţeană Sibiu a Arhivelor Naţionale, a făcut un portret al lui Miron Cristea din perspectiva documentelor aflate în arhiva Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale Sibiu. În cadrul Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale Sibiu există un fond-inventar ce conține documente și mărturii despre patriarhul Miron Cristea, și care completează datele unei epoci din istoria poporului român.
Pr. lect. dr. Emanuel Tăvală, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sibiului a evocat perioada în care Miron Cristea activa ca asesor consistorial (secretar eparhial/consilier), „iar unul dintre demersurile inițiate a fost acela ca intelectualii din fiecare sat și localitate din Transilvania să culeagă zicerile, vorbele de duh, proverbele sau cum le numește chiar el maximele, asemănările și idiotismele (aforismele) pentru a vedea ce fel de identitate românească transmit ele în contextul «năpădirii elementelor străine asupra noastră», elemente care «coresc idilicul nostru trai și poeticul nostru grai». Dr. Elie Cristea este autorul unei colecții de «Proverbe, maxime, asemănări și idiotisme» din anul 1901”.
Prof. dr. ing. Octavian Bologa, cadru didactic al Facultății de Inginerie „Hermann Oberth” din Sibiu, a subliniat că Miron Cristea a fost „lider național român și militant pentru unificarea teritorială a României”, a fost numit senator, regent (20 iulie 1927 – 8 iunie 1930) și, „în cel din urmă an al vieții, în împrejurări deosebit de grele, prim-ministru, între10 februarie 1938 și 6 martie 1939, dată la care a trecut la Domnul”.
Cu această ocazie, membrii grupului psaltic „Sfântul Andrei Șaguna”, studenți ai Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu, au susținut un recital muzical cu cântări specifice Postului Mare.
În finalul evenimentului a fost vizionat un material documentar despre Miron Cristea realizat de Televiziunea Trinitas TV cu părintele academician Mircea Păcurariu.
„Prin această acțiune s-a dorit evocarea, printr-o anamneză pentru generația mai tânără a moştenirii culturale, sociale, politice și teologice lăsate de Miron Cristea, precum și educarea sensibilităţii faţă de valorile culturii locale și naţionale”, ne-a declarat Ștefan Raicu de la Departamentul de Tineret al Arhiepiscopiei Sibiului, moderatorul evenimentului.