„În vremea aceea a intrat Iisus iarăși în Ierusalim. Și, pe când mergea El prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii și bătrânii și I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ți-a dat Ție
Pelerinaj pentru tineri din Sebeș
Grupul de Inițiativă pentru Tineret al Protopopiatului Sebeș a organizat un pelerinaj la Mănăstirea Oașa, judeţul Alba, pentru liceeni din protopopiat. 83 de elevi au experimentat modul de viețuire monahală prin participarea la serviciile liturgice și la catehezele care le-au fost adresate. Vineri, 19 octombrie, după masa de seară, participanții au asistat la un foc de tabără unde au interpretat cântece patriotice şi s-au întâlnit cu pr. Silvan Cablea, starețul mănăstirii, care le-a vorbit despre cadrele generale în care se desfășoară viața monahală. Sâmbătă dimineața, după Sfânta Liturghie, tinerii au ajutat monahii în ascultările pe care aceștia le aveau de îndeplinit, iar la final, cuvântul de rămas bun le-a fost adresat de către monahul Sava Lachour.



.jpg)