„Zis-a Domnul: Cu cine voi asemăna pe oamenii acestui neam? Și cu cine sunt ei asemenea? Sunt asemenea copiilor care șed în piață și strigă unii către alții, zicând: V-am cântat din fluier și n-ați
Pelerinaj pentru tinerii din Corpadea, Cluj
Grupul de tineri din Parohia Corpadea, Protopopiatul Cluj I, au participat la un pelerinaj în Ţara Lăpușului. Primul popas a fost la Mănăstirea „Sfânta Ana” de la Rohia, unde tinerii s-au închinat la icoanele din locaşul de cult, au vizitat muzeul și chilia părintelui Nicolae de la Rohia. „A urmat o vizită la Planetariul din Baia Mare, un prilej bun pentru a înțelege cuvintele Scripturii: «Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria» (Ps 18, 1). Pe drumul spre următorul popas am aflat lucruri importante despre cei care l-au cunoscut pe Dumnezeu prin intermediul științei”, a spus parohul Mihai Pop. După ce au vizitat Cimitirul vesel de la Săpânţa, tinerii au încheiat pelerinajul la complexul monahal de la Bârsana.



.jpg)